În programul susţinut, sâmbătă, de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, dirijată de Cristian Mandeal, se regăsesc „Capriciu român pentru vioară şi orchestră“ de Enescu, şi „Simfonia a III-a“ de Mahler.
Articol semnat de Despina Petecel Theodoru
George Enescu.Caprice Roumain (Capriciu român) pentru vioară şi orchestră este singurul opus concertant dedicat de George Enescu viorii soliste. Lucrarea a fost orchestrată de către compozitorul Cornel Ţăranu – unul dintre cei mai avizaţi „restauratori“, alături de Pascal Bentoiu, ai manuscriselor enesciene – pe baza schiţelor din 1925 şi 1949 păstrate în Arhiva Muzeului „George Enescu“. Stimulat şi de pasiunea lui Şerban Lupu pentru interpretarea şi promovarea muzicii enesciene, totodată primul interpret al Capriciului, Cornel Ţăranu l-a numit „suită variaţională în patru părţi“.
Prima secţiune, Ben moderato, cu caracter baladesc, cea de-a II-a, Tempo di „hora“, are alura unui dans lent, secţiunea a III-a, Lento, e considerată de către Şerban Lupu „centrul muzical al piesei, sub formă de doină“, iar finalul Allegro molto vivace e conceput în ritm de joc „plin de umor“ (Cornel Ţăranu), dar şi ca o Ciuleandră (Şerban Lupu).
Atmosfera dominantă a Capriciului român rămâne una gravă, ca o jelanie.
În toate cele patru mişcări regăsim motive şi inflexiuni fie de bocet, fie de o exuberanţă tipic lăutărească, întrucât Enescu a dorit să traducă „dialogul dintre cântecul unui ţigan lăutar şi acompaniamentul tarafului său, în caracter popular românesc“, la fel cum procedase în Sonata a III-a pentru pian şi vioară, op. 25, „în caracter popular românesc“, dar şi în suitele Săteasca şi Impresii din copilărie.
Atmosfera dominantă a Capriciului român rămâne una gravă, ca o jelanie, provocată de luciditatea cu care Enescu priveşte ambiguitatea unei pro