Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alitalia şi-a asigurat fonduri de salvare de 500 de milioane de euro de la acţionari, bănci şi poştă

Publicat in Gandul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Membrii consiliului de administraţie au aprobat un plan de atragere a 300 de milioane de euro prin emiterea de noi acţiuni către acţionarii existenţi. Air-France-KLM Group, cel mai mare acţionar al Alitalia, cu o participaţie de 25%, a anunţat că reprezentanţii săi au convenit să sprijine măsură pentru a permite continuarea activităţii operatorului aerian italian.

Compania de stat Poste Italiane a decis să contribuie cu 75 de milioane de euro la Alitalia, iar cele mai mari două bănci, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, vor garanta până la 100 de milioane de euro pentru eventualitatea în care emisiunea de drepturi de preemţiune nu va fi subscrisă în totalitate.

Este pentru a doua oară în ultimii cinci ani când guvernul italian contribuie la salvarea operatorului aerian.

Acţionarii Alitalia se vor întâlni luni pentru a aproba planul de finanţare. Air France-KLM nu s-a angajat încă să participe la majorarea de capital, care necesită şi acordul board-ului său. Air France-KLM a fost reticentă să investeasă noi fonduri în Alitalia, având în vedere că aplică propriul său plan de restructurare şi reduceri ale locurilor de muncă.

Alitalia, cu circa 14.000 de angajaţi, s-a mai aflat în trecut în pragul falimentului. Operatorul a intrat în insolvenţă în 2008, după ce opoziţia politicienilor şi a sindicatelor a dus la eşecul tentativelor de vânzare a companiei, deţinută de stat, la acea dată, în proporţie de aproape 50%. Fostul premier Silvio Berlusconi a pledat pentru menţinerea Alitalia în proprietate italiană, după ce Air France şi-a retras oferta de achiziţie.

Un grup de investitori reunit de Berlusconi, între care Intesa Sanpaolo şi Atlantia, cel mai mare operator de autostrăzi din Italia, a cumpărat principalele active ale Alitalia şi le-a unificat cu cele ale operatorului mai mic Air One. Ulterior, a fost vândută o participaţie către Air Fra

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°