Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de just e să loveşti un copil?/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 8 iunie 2012 ·

Palma

Christos Tsiolkas

Editura Litera

Traducere din limba engleză de Mariana Piroteală. Christos Tsiolkaseste un scriitor australian contemporan, câştigător al unei mulţimi de premii pentru romanele sale, unele adaptate pentru televiziune. Romanul de faţă, din 2008, a primit nu mai puţin de trei premii şi a fost nominalizat la alte două. O poveste care începe la o petrecere cu grătar într-o suburbie din Melbourne, când un bărbat pălmuieşte un băieţel de patru ani. Evenimentul dă naştere unei dispute aprinse între invitaţi, referitor la justeţea lovirii unui copil: unii sunt de părere că un băiat neascultător trebuie învăţat cu disciplina, iar alţii consideră că este treaba poliţiei şi se ajunge la proces. Romanul prezintă perspectiva a opt personaje asupra incidentului, dar este, în acelaşi timp, un pretext pentru a aborda o mulţime de alte subiecte.

Jon Krakauer

În sălbăticie

Editura Humanitas fiction

Traducere din engleză şi note de Iulia Blaga. O carte care s-a menţinut peste doi ani pe lista bestsellerurilor New York Times; a primit YALSA Best Books for Young Adults Award în 1997; este nominalizat la YALSA Popular Paperbacks în 2012. Filmul omonim, regizat în 2007 de Sean Penn, cu Emile Hirsch, Vince Vaughn şi Kristen Stewart, a fost recompensat cu două Globuri de Aur şi nominalizat la două premii Oscar. Este povestea morţii tânărului Chris McCandless în sălbăticia Alaskăi în 1992. Autorul reface traseul lui McCandless, urmărindu-l pas cu pas, stând de vorbă cu oamenii pe care acesta i-a cunoscut în ultimii doi ani de viaţă. Cartea reconstituie puzzle-ul complicat al motivaţiei care l-a condus către un sfârşit tragic.

Sanda Cordoş

Lumi din cuvinte

Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică

Editura Cartea românească

"Problematica identitară devine tema majoră

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coliziune violentă în Bistrița cu 8 persoane implicate, dintre care 6 sunt copii. A fost activat planul roşu de intervenţie

Ziare.com acum 32 minute
Grav accident marţi seara, 21 mai, pe raza localităţii Petriş, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie având în vedere că în accident au fost implicate 8 persoane, dintre care 8 copii, potrivit Inspectoratului

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 24 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 2 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 2 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum o ora
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°