De departe, lucrurile pot fi interpretate deformat. Totuşi. Totuşi ceva nu merge. Preşedintele Barack Obama nu a ajuns la un acord de principiu cu liderii FMI, pe fondul disensiunilor din Congresul american, dintre democraţi şi republicani. Acceptarea unei noi cifre a datoriei SUA ar însemna, zic destui comentatori avizaţi, o criză mondială în lanţ. Principalii beneficiari, dacă se poate spune aşa, sînt partenerii strategici ai SUA, China, Japonia şi Canada. Apoi în lanţ, cum ştim, necazurile pot reverbera într-un mod neaşteptat, în această economie globalizată, unde fiecare depinde prin mii de fire de te miri cine. Ar fi crezut cineva, acum o jumătate de secol, că industria de automobile din Statele Unite va cădea, că va ajunge aşa cum se prezintă astăzi – cifrele sînt concludente – şi că oraşul Detroit, capitala marilor corporaţii (precum General Motors, Ford şi Crysler), va deveni un oraş-fantomă? De aici se nasc o sumedenie de interogaţii despre viitorul SUA, ca şi despre al întregii economii mondiale. UE nu a lăsat Grecia să intre în incapacitate de plată şi să se prăbuşească tocmai pentru a nu falimenta un mecanism comunitar care, în mod evident, e gripat. În termeni mecanici. Ca şi cum un automobil – că tot sîntem în acest registru auto – ar merge cu frîna pusă.
Ce nu merge în SUA, azi, şi de ce? Sînt întrebări legitime, pe care şi le pun miile de demon - stranţi de la Washington şi New York. Şi totodată numeroşi analişti economici şi financiari din diverse colţuri ale lumii. Şi SUA, şi Uniunea Europeană, două centre de putere ale lumii contemporane, aşa cum este ea alcătuită acum, dau semne vizibile de oboseală. Nu mai funcţionează economia capitalistă bazată pe plusvaloare – acel „p“ mic de care făcea atîta caz mult hulitul azi Karl Marx –, puterea investitorilor de peste Ocean s-a restrîns în favoarea unei Chine extrem de agresive, care a r