Este moale, călduţă şi pufoasă. Are lăbuţe şi urechi de care copilul poate trage în voie, tocmai bună de ţinut în braţe cînd simte nevoia de a fi alintat. Mirosul ei îl linişteşte şi îi aduce aminte de mama.
Este moale, călduţă şi pufoasă. Are lăbuţe şi urechi de care copilul poate trage în voie, tocmai bună de ţinut în braţe cînd simte nevoia de a fi alintat. Mirosul ei îl linişteşte şi îi aduce aminte de mama.
Este jucăria preferată a copilului tău. Poate fi un animăluţ din pluş, o păpuşă sau chiar o pernuţă fină. Între copil şi jucăria lui preferată se creează o legătură foarte puternică. Povestea de dragoste începe la 8-9 luni şi poate dura pînă la 6-7 ani sau chiar o viaţă întreagă. Există adulţi în toată firea care îşi păstrează încă într-un colţ ursul cu urechea cusută sau păpuşa fără un ochi.
Alinarea suferinţei
Potrivit psihanalistului D. Winnicott, autorul unor studii privind rolul jucăriilor în dezvoltarea copilului, prin intermediul jucăriei preferate se realizează tranziţia de la etapa dependenţei de mamă la etapa de cîştigare a autonomiei.
De aceea, psihologii numesc jucăria de care copilul se ataşează atît de mult “obiect tranziţional”. La 8-9 luni, micuţul îşi dă seama că mama nu poate fi în permanenţă lîngă el şi, pentru a compensa lipsa acesteia, îşi alege un obiect dintre cele aflate în pătuţul lui. “Jucăria îi alină dorul de mamă, îi potoleşte lacrimile, îl ajută să se destindă cînd este obosit sau să se ascundă în spatele ei cînd îi este frică. Sînt nedespărţiţi, dorm şi mănîncă împreună, merg în parc, la bunici, la doctor, în concediu... Oriunde s-ar afla, prichindelul se simte în siguranţă cînd îşi strînge în braţe ursuleţul sau păpuşa”, remarcă psihologul Ştefania Niţă de la Centrul de Psihologie de Acţiune şi Psihoterapie.
În nici un caz părinţii nu trebuie să intervină în aceast
