Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureştiul va deveni CAPITALA MONDIALĂ a masoneriei. Reprezentanţi de seamă ai MASONILOR din întreaga lume sosesc mâine în România

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 iunie 2013 ·

Masonii din Marea Lojă Națională Română „1880” se reunesc, mâine, pentru a înfiinţa Uniunea Mondială Masonică Tradiţională, care va avea sediul la Bucureşti. La Bucureşti vor fi prezenţi conducători ai masonilor din Franţa, Italia, Serbia şi Macedonia, precum şi cei ai altor loje din România.

Mâine, la Palatul Parlamentului, va avea loc, începând de la ora 10.00, Conventul prilejuit de Solstiţiul de Vară - Sărbătoarea Sfântului Ioan, protectorul tradiţional al masonilor de pe tot globul. Cu această ocazie, se va crea Uniunea Mondială Masonică Tradiţională, care va avea sediul la Bucureşti şi va fi deschisă tuturor Obedienţelor.

La nivel mondial, există aproximativ 10 milioane de masoni, grupaţi în trei mari curente:

Curentul anglo-saxon, în jurul Marii Loji Unite a Angliei (U.G.L.E.), care nu admite prezenţa femeilor în Masonerie (o raritate greu de ascuns, ştiind că primele Loji feminine apar în 1730 în Ţările de Jos, Olanda de azi, pentru a se răspândi în toată Europa). Trei secole după apariţia primei Loji speculative, la Londra, acest curent pretinde încă a fi singurul “regular” în faţa celorlalte milioane de Masoni, cu care nu are de altfel legături.

Curentul liberal, având ca lider Marele Orient al Franţei, care în 1877 a îndepărtat din Constituţia sa obligaţia credinţei în Dumnezeu. Devenit laic, dacă nu chiar ateu, adesea luând poziţii politice pronunţate, în general de stânga, acest curent reprezintă un număr important de Obedienţe de pe cele 5 continente.

Între aceste două curente, există numeroase Obedienţe, Mari Loji, care au rămas fidele vechilor principii masonice, cu obligaţia ca toţi membrii să fie credincioşi unei puteri divine, fiecare în religia sa. În acelaşi timp, aceste Obedienţe, în loc de a deveni cluburi închise, rupte de realitatea contemporană, sunt deschise societăţii în care trăim şi sunt fie masculine, fie mixte

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°