Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generaţia HIV a câştigat lupta cu moartea | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 10 martie 2009 ·

Mii de copii infectaţi cu HIV în anii ’90 au ajuns acum la vârsta marilor dileme. Ajutaţi de familii, de organizaţii neguvernamentale, dar mai ales de tratamentele moderne, aceşti tineri pot duce astăzi o viaţă normală. Sursa: Anita VizireanuSursa: Anita VizireanuSursa: Anita VizireanuSursa: Anita VizireanuSursa: Anita VizireanuSursa: Anita Vizireanu

1 /.

Infecţia cu HIV a ajuns o boală cronică, nu se mai tratează cu un pumn de medicamente pe zi, ci doar cu trei pastile. Optimişti, mulţi tineri infectaţi vor să-şi întemeieze familii, alţii au deja copii. Chiar dacă sunt mai bine acceptaţi în societate, îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Au ajuns acum la maturitate.

Nu mai sunt copiii inconştienţi, protejaţi de cei din jur, ci adulţii care se izbesc de problemele vieţii. Specialiştii care i-au avut în grijă în toţi aceşti ani, psihologul Odette Chirilă, medicul infecţionist Sorin Petrea, Iulian Petre de la UNOPA şi ofiţerul de programe Nicoleta Mănescu, povestesc bucuriile şi neplăcerile prin care trec pacienţii lor.

Virusul nu le mai dă bătăi de cap

Medicii de la Institutul „Matei Balş” discută îngrijoraţi cazul unui tânăr seropozitiv care a luat Xanax, un medicament antidepresiv. O doză prea mare, se pare, iar medicamentele nu au interacţionat tocmai bine cu tratamentul contra HIV, pe care băiatul de 20 de ani îl face.

Mulţi tineri de vârsta lui, infectaţi cu HIV în anii ’90, trec acum prin depresii. Unii trăiesc poveşti de dragoste care se destramă când partenerul seronegativ află diagnosticul lor, alţii îşi doresc copii, dar se văd nevoiţi să renunţe la acest vis, atât timp cât există riscul să aducă pe lume copii bolnavi ca şi ei.

Tratamentele moderne au făcut ca speranţa lor de viaţă să fie la fel ca a unui om sănătos. Virusul nu le mai dă bătăi de cap, s-a cuibărit în organism ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 23 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 28 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum 57 minute
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 5 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°