Mandatul prezidential ar putea fi redus la 4 ani. Un amendament in acest sens a fost adoptat luni, de Comisia de revizuire a Constitutiei. In prezent, mandatul prezidential este de 5 ani. Comisia a mai adoptat un amendament potrivit caruia presedintele va purta titulatura de "sef al statului", informeaza Realitatea.net. Sursa imagine: lexcafe.ro
Comisia de revizuire a Constitutiei a adoptat, luni, o serie de amendamente care il vizeaza pe presedintele Romaniei, care va fi definit drept "sef al statului", iar mandatul acestuia se va reduce la patru ani. Tot luni, PNL si-a retras amendamentul care impunea interdictii fostilor presedinti.
Membrii Comisiei au adoptat doua amendamente propuse de PNL, primul introducand notiunea de "sef al statului" in cazul presedintelui Romaniei.
"Presedintele Romaniei este seful statului, reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii", a fost amendamentul PNL, adoptat cu 16 voturi "pentru", 2 voturi "impotriva" si o abtinere.
Potrivit MEDIAFAX, un alt amendament al PNL adoptat in Comisie prevede ca "mandatul Presedintelui Romaniei este de 4 ani si se exercita de la data depunerii juramantului".
Totodata, PNL a retras amendamentul prin care se preciza ca "presedintele isi exercita functia cu neutralitate, fara partizanate politice sau de alta natura, iar dupa expirarea mandatului nu mai poate face parte din partide politice, nu mai poate candida in alegeri si nu mai poate ocupa functii de demnitate publica".