Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decât maoişti, mai bine monarhişti!

Publicat in Revista22, marți 27 martie 2012 ·

Publicăm în continuare un fragment din jurnalul de călătorie al lui Marius Chivu, intitulat Trei săptămâni în Himalaya, aflat în curs de apariţie la Editura Humanitas.

Manang, 5 mai 2011. Ajungem în Tal, un sat aşezat într-o vale care va fi inundată pentru a se construi un baraj. Pe stâncile de la intrarea în sat citim scris cu roşu „Vote for Karma Gurunk!“. Este partidul naţionalist pentru care a votat şi Rishi, şerpaşul nostru. Ne spune că nu-i plac creştinii (penticostali, de fapt) care fac misionarism şi-i convertesc pe nepalezi la o religie străină de locurile astea, iar Karma Gurunk au promis că vor interzice misionarismul creştin. „Nepalul trebuie să rămână hindus“, mai zice Rishi, căruia nu-i plac nici maoiştii. În urmă cu câţiva ani, maoiştii erau partizanii acestor munţi, atacau posturile de poliţie din sate, montând explozive artizanale şi furând armament.

După o insurecţie democratică, în noiembrie 1990, regele Birendra Bir Bikram Shah Dev (încoronat în 1975) a fost forţat să accepte o nouă Constituţie, care să proclame revenirea la monarhia constituţională şi la sistemul pluripartit. În februarie 1996 însă, gherilele maoiste, antrenate de foşti mercenari Gurkha şi în care activau, se pare, peste 12.000 de minori, au declanşat ceea ce ei au numit Războiul Poporului împotriva monarhiei. În 2001, prinţul moştenitor Dipendra şi-a ucis tatăl, regele Birendra, mama, regina Aiswarya, doi dintre fraţi şi alte opt rude, înainte de a se sinucide. S-a speculat mult pe marginea adevăratelor motive ale acestui paricid shakespearian, cert este că prinţul Gyanendra, care nu se afla la reşedinţa regală din Kathmandu în momentul respectiv, a fost încoronat ca noul rege.

Ofensiva sângeroasă a gherilelor maoiste (peste 13.000 de victime), grevele sindicale, criza economică şi disensiunile din cadrul Congresului Nepalez l-au făcut pe noul rege

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 14 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°