Comisia comună a Camerei şi Senatului a publicat săptămâna trecută „Tezele revizuirii Constituţiei”, o colecţie de propuneri vagi, în spatele cărora se pot ascunde prevederi care să pună în pericol funcţionarea statului de drept.
Partidele membre ale USL par decise să modifice Statutul procurorilor astfel încât să-şi piardă calitatea de magistraţi, să reducă atribuţiile Curţii Constituţionale şi să modifice rolul şi componenţa Consiliului Superior al Magistraturii.
Comisia comună a Camerei şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a adoptat în şedinta din 20 martie, „Tezele revizuirii Constituţiei“, mai exact, documentul pe baza căruia se va modifica legea supremă a ţării.
L-am rugat pe profesorul Ştefan Deaconu, fost consilier prezidenţial şi unul dintre autorii propunerilor preşedintelui Băsescu de modificare a Constituţiei din 2011, să comenteze „tezele” publicate săptămâna trecută de Comisia comună a Parlamentului de revizuire a Constituţiei şi acesta a remarcat „caracterul lor generalist”, precum şi faptul că „par insuficient lucrate”. Dar tocmai acest caracter vag şi nelucrat ascunde cele mai mari pericole. Astfel, bunăoară, la Titlul V, PNL îşi propune „Întărirea credibilităţii, a independenţei şi a eficienţei Curţii Constituţionale”, iar PSD, „Întărirea rolului şi atribuţiilor Curţii Constituţionale. – art.146-147 din Constituţie”.
Ce înţeleg, de fapt, cele două partide prin „întărirea rolului CCR” este cu totul altceva decât suntem lăsaţi să credem, dar un exemplu ne-a oferit chiar ieri preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, penelistul Tudor Chiuariu, care într-o dezbatere la Parlament pe tema rolului CCR, a afirmat: „Una dintre propunerile mele este să nu mai avem la Curtea Constituţională o singură etapă jurisdicţională. Cred că e bine să avem o procedură de recurs şi să avem o