Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Resita: Cristalul care poate să îţi îndeplinească dorinţele VIDEO

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iunie 2009 ·

Constantin Gruiescu a găsit piatra care emană energie pozitivă.

Roca a adunat în casa bătrânului oameni de seamă, care vin să se încarce spiritual la cristalul său.

De la 14 ani, Constantin Gruiescu a început să adune bucăţelele de piatră care i se păreau mai interesante. La început au încăput într-un sertar, apoi într-o ladă, a urmat un dulap, iar azi, după mai bine de 50 de ani, casa lui Constantin Gruiescu, din localitatea cărăşeană Ocna de Fier, este plină de cristale.

Sună a basm, dar nu este, ne asigură Constantin Gruiescu atunci când începe să ne povestească despre una dintre cele mai importante piese ale colecţiei sale: un cristal care emană energie pozitivă pe o distanţă de şapte metri în jurul său. Colecţionarul spune că dacă îţi apropii mâinile la câţiva centimetri de acest cristal, simţi o răcoare, apoi nişte înţepături în palme. Nea Costică zice că e foarte important să-ţi pui o dorinţă şi se îndeplineşte. „Înotătoarea Luminiţa Dobrescu venea mereu la mine înainte de competiţii pentru a se încărca cu energie pozitivă”, a povestit Gruiescu. Cristalul de stâncă e un talisman de noroc şi un bun ghid spiritual, are un puternic rol protector împotriva energiilor negative. Reduce gândurile negative, melancolia, sentimentele de vinovăţie şi singurătate.

Cristal de 4.000 de euro

Multe dintre pietrele sale sunt unicat, însă cele mai importante flori de mină din colecţia sa valorează 4.000 de euro. „Nu sunt din România. Le-am primit acum câteva luni de la un bun prieten din Brazilia. Dacă vedeţi, este un ţurţure care creşte în mină. Acesta este tăiat pe jumătate, pentru că pietrele valoroase se formează în interiorul lui“, a dezvăluit nea Costică.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 42 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°