Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, marţi, că afirmaţiile lui Constantin Niţă referitoare la intrarea sa în PNL în schimbul obţinerii statutului de capitală regională reprezintă "un atac prost gândit", spunând că se aştepta ca "duelul cu Braşovul" să se desfăşoare "la alt nivel", potrivit Mediafax.
Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, cum comentează afirmaţiile vicepreşedintelui PSD Constantin Niţă referitoare la intrarea sa în PNL în schimbul obţinerii statutului de capitală regională pentru Sibiu.
"Acest domn Niţă de la PSD a scris câteva rânduri în legătură cu nişte afirmaţii pe care le-am făcut. Impresia mea este că acest domn Niţă are probleme în a formula argumente şi le-a înlocuit cu jigniri. Păcat. La alt nivel ne-am imaginat duelul cu Braşovul", a declarat Iohannis.
Întrebat dacă afirmaţiile lui Niţă sunt un atac personal sau un atac politic, Iohannis a răspuns: "Mi se pare un atac prost gândit".
"Eu am tras concluzia că acest domn Niţă se simte ameninţat în supremaţia regională. Pe bună dreptate, dar, totuşi, lipsesc argumentele", a spus Iohannis.
El a menţionat că, împreună cu senatorul PNL Sorin Ilieşiu, a discutat despre realizarea unui studiu care să aducă argumente în favoarea susţinerii Sibiului pentru statutul de capitală regională.
"Nouă ni s-a părut normal să fundamentăm această propunere cu argumente, nu cu texte de politică proastă. Se va face o documentare cu care vom putea merge în faţa forurilor decizionale", a afirmat Iohannis.
Întrebat dacă se mai aşteaptă la atacuri având în vedere noua sa funcţie în PNL şi intenţia declarată de a susţine Sibiul pentru titlul de capitală regională, Iohannis a confirmat.
"Da, dar mi-ar face plăcere să fie la alt nivel, ca să putem replica frumos", a spus Iohannis.
Iohannis a adăugat că "este foarte posibil" ca i