Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, şi-a neglijat tratamentul prescris de medici, este deshidratat şi va rămâne internat la Floreasca, pentru investigaţii şi reechilibrare, cel puţin până luni, au declarat duminică seară, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Potrivit surselor citate, Dinu a acuzat şi o stare lipotimică şi i se fac perfuzii, pentru a fi hidratat.
Administratorul delegat al FC Dinamo se află într-un salon al Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Floreasca, unde va rămâne sub observaţie. Totodată, medicii îi fac lui Dinu mai multe analize şi investigaţii.
ŞTIREA INIŢIALĂ: Cornel Dinu, administratorul delegat al FC Dinamo, a fost internat la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat pentru gândul purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Bogdan Opriţa.
"Acesta a fost internat la secţia de chirurgie cardiovasculară. Starea lui este stabilă, pacientul este conştient, vorbeşte. Acesta a cerut medicilor discreţie, astfel că mai multe detalii nu pot să dau", a precizat dr. Opriţa. Administratorul delegat al FC Dinamo este supus unor investigaţii.
Cornel Dinu, a fost transportat, duminică, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a acuzat o stare de rău şi a sunat la ambulanţă
Dinu a fost adus la spital cu o ambulanţă SMURD şi internat în secţia condusă de medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat anterior din pricina problemelor cardiace.
În 12 august 2011, Dinu (64 de ani) a fost supus la Floreasca unei intervenţii de by-pass coronarian. Operaţia de by-pass coronarian este o intervenţie de revascularizare folosită pentru a îmbunătăţi fluxul sanguin al inimii la pacienţii cu afecţiuni severe ale arterelor coronariene.
În 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a făcut miocardic acut, fiindu-i montat un stent.
Administratorul delegat al FC Dinamo