Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro s-a oprit la 4,35 lei

Publicat in Impact in Gorj, luni 23 ianuarie 2012 ·

Primele trei săptămâni din 2012 nu au fost pozitive pentru leu, acesta depreciindu-se în faţa principalelor valute, în ciuda faptului că majoritatea analiştilor indicau o evoluţie ascendentă, în contextul eliberării în piaţă a unei cantităţi mai mari de euro, rezultată din modul de calculare a provizioanelor bancare.

Principala cauza a deprecierii, pe lângă cea prelungirii manifestărilor de protest împotriva actualei Puteri, o reprezintă criza datoriilor publice ale statelor din euro-zonă, care frânează relansarea economică a României, prin scăderea exporturilor dar şi a creditării. Aceste perspective au făcut ca Banca Mondială să reducă proiecţia privind creşterea Produsului Intern Brut din acest an la 1,5% faţă de 3,7%, nivel pe care îl estima la jumătatea anului trecut. Euro a început săptămâna la 4,3347 iar după o scădere efemeră marţi la 4,3270, el s-a plasat în jurul nivelului de 4,35 lei. Vineri media a fost anunţată la 4,3473 lei, într-o şedinţă în care minimul a fost de 4,34 iar maximul de 4,3480. Remintim că în data de 11 iunie euro a atins un maxim de 4,3627 lei. Cursul dolarului a atins luni un maxim de 3,4245, consecinţă a aprecierii lui faţă de euro, după decizia Standard&Poor’s de a retrograda nouă state din zona euro, în frunte cu Franţa, al cărei rating a fost coborât de la „AAA” la „AA+”. Revenirea apetitului pentru risc a produs o scădere a dolarului, vineri cursul fiind anunţat la 3,3663 lei. Francul elveţian a avut un parcurs apreciativ, el urcând de la 3,5775 la 3,5994 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, optimismul investitorilor s-a redus, în acelaşi timp cu continuarea protestelor din întreaga ţară. Pentru martie preţurile futures ale euro au urcat de la 4,3151 la 4,35, pentru iunie de la 4,314 la 4,36 iar pentru septembrie de la 4,345 la 4,36 lei. Pe pieţele internaţionale reducerea aversiunii faţă de risc a produs o creştere a eur

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum 58 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 45 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 25 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 27 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 12 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°