Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recuperează Alonso? Spaniolul pleacă din pole-position în Singapore

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 26 septembrie 2010 ·

Spaniolul lui Ferrari va pleca din pole-position şi dacă va cîştiga va reintra serios în cărţile pentru titlul mondial

Lui Ferrari îi merge bine în ultimul timp şi de "vină" este Fernando Alonso. Spaniolul a cîştigat la Hockenheim în iulie, iar în urmă cu două săptămîni la Monza. Mai mult de atît, Alonso obţinuse tot în Italia şi pole- position-ul, primul pentru Ferrari în acest sezon. Istoria s-a repetat ieri şi în Singapore, unde pilotul numărul 1 al scuderiei "căluţului cabrat" a înregistrat cel mai bun timp şi, astfel, va pleca primul de la grilă. Motive de mare bucurie pentru cei de la Maranello, care uitaseră cum mai e pe la pole- position. Pînă la Monza, Ferrari nu mai avusese această poziţie de peste 30 de Grand Prix-uri.

Alonso îl va avea coleg de linie pe Vettel (Red Bull), germanul arătînd o mare formă în cele trei sesiuni de calificări, doar un mic incident cu glisiera de protecţie împiedicîndu-l să obţină pole-position-ul.

Linia a doua a grilei este toată McLaren, ordinea fiind Hamilton şi Button. Apoi vine Webber, actualul lidel de la piloţi, pilotul lui Red Bull prinzînd doar locul 5. Schumacher a prins poziţia a 9-a, iar Rosberg e cu două poziţii mai sus. Între ei s-a intercalat polonezul Kubica. Schumi mai poate avea un motiv de nemulţumire deoarece rivalul său de o viaţă, brazilianul Barrichello, stă cocoţat pe locul 6!

21 de puncte îl separă în clasamentul piloţilor pe Alonso de Webber şi 16 puncte de locul doi, ocupat de Hamilton

Grila de start

Loc Pilot Echipă Timp

1. Alonso Ferrari 1:45.390

2. Vettel Red Bull 1:45.457

3. Hamilton McLaren 1:45.571

4. Button McLaren 1:45.944

5. Webber Red Bull 1:45.977

6. Barrichello Williams 1:46.236

7. Rosberg Mercedes GP 1:46.443

8. Kubica Renault 1:46.593

9. Schumacher

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 34 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 55 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°