Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Participanţii la Bucharest Forum Healthcare în dialog cu „Adevărul”

Publicat in Adevarul, marți 19 februarie 2013 ·

Finanţarea sistemului sanitar, cercetarea, comunicarea şi accesarea noilor tehnologii medicale au fost temele în jurul cărora au gravitat dezbaterile Bucharest Forum Healthcare organizat, săptămâna trecută, de Adevărul Group, compania de consultanţă Link Resource şi Aspen Institute, la Banca Naţională a României.

La eveniment au participat atât autorităţi, cât şi reprezentanţi ai industriei farmaceutice. Definirea pachetului de bază de servicii medicale (pentru a şti clar ce cheltuieli poate acoperi statul) a reprezentat unul din subiectele care a generat dezbatere în prima parte a evenimentului. De asemenea, taxa clawback (unul dintre cele mai controversate particularităţi ale industriei) a suscitat interesul participanţilor. De fapt, din discuţii a reieşit că nu taxa în sine este problema, ci modul în care aceasta este aplicată.

Cât despre cercetarea clinică, fondurile disponibile pentru această activitate sunt din ce în ce mai puţine la nivel european. La fel şi numărul pacienţilor incluşi în astfel de programe. În România însă, numărul studiilor clinice s-a triplat între 2005 şi 2010.

Comunicarea în sănătate este un domeniu care are nevoie de reglementări mai riguroase mai ales în privinţa suplimentelor alimentare.

În ultima parte a forumului, specialiştii au amintit de un proiect care s-a aflat un timp pe agenda Ministerului Sănătăţii – evaluarea tehnologiilor medicale. Acesta stabilea, printre altele, includerea medicamentelor inovative pe lista de compensate.

Stefan Ericsson, manager în cadrul furnizorului de servicii de dializă Diaverum, Petru Crăciun, director al companiei de cercetare de piaţă CEGEDIM sau Andrei Ţărnea, director Aspen Institute au acordat interviuri pentru ”Adevărul”. Interviu Stefan Ericsson, strategic office & business processes Diaverum Interviu Radu Crăciun, director CEGEDIM România Interviu Andrei Tarnea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°