Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Bolnavii incurabili sunt umiliţi în spitale. Doctorii îi trimit la privaţi dacă nu vor să stea la cozi.

Publicat in Adevarul, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Problema cu care se confruntă bolnavii incurabili din judeţ şi-a găsit rezolvarea din punctul de vedere a conducerii Judeţeanului. Aceştia sunt trimişi să apeleze şi la cabinetele private pentru a scăpa de cozile care se formează în faţa cabinetului.

Timpul petrecut la coadă în faţa cabinetului de expertiză medicală din Spitalul Judeţean ar putea fi redus considerabil dacă pacienţii ar apela şi la cabinetele private din Arad. Cel puţin aceasta este soluţia pe care conducerea spitalului a găsit-o momentan. „Situaţia e neplăcută pentru pacienţi. Oamenii ar trebui să apeleze şi la cabinetele private din Arad, astfel timpul de aşteptare aici s-ar reduce coniderabil”, a declarat în această dimineaţă Bogdan Totolici, directorul Spitalului Judeţean Arad.

O altă soluţie găsită de către conducerea spitalului ar fi alocarea unui spaţiu mai mare. „Ar trebui alocat un spaţiu mai mare destinat cabinetului, dar în acelaşi timp ne confruntăm cu aceaşi problemă în privinţa spaţiilor şi la ORL, urologie sau oftalmologie de exemplu. De asemenea s-ar mai putea angaja un medic specialist, dar avem posturile blocate", a mai spus Totolici.

În acelaşi timp, situaţia a rămas neschimbată şi în această dimineaţă în faţa cabinetului de expertiză. „De la ora şase stau la coadă, aici pe targa pentru morţi. Eu am un picior amputat, îmi poate creşte la loc? Stau în picioare pentru că nici măcar nu am dreptul la un însoţitor. Aş vrea să vină ministrul sănătăţii să stea şi el la coadă”, spune Nicolae Cotuna, pacient.

Zeci de bolnavi incurabili din judeţul Arad sunt nevoiţi să stea ore în şir la coadă pentru expertiza medicală anuală. Unii sunt veniţi de la peste o sută de kilometri şi nu au siguranţa că apucă să fie consultaţi în aceiaşi zi. Cabinetul de expertiză medicală din incinta Spitalului Judeţean din Arad funcţionează de ani de zile în condiţii improprii. „S-a desfiinţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 20 minute
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 51 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Copiii sunt manipulați de ambalajele „lipsite de etică” ale alimentelor nesănătoase pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport britanic

Libertatea acum 21 minute
Potrivit unui studiu realizat de Action on Salt, un grup de experţi în alimentaţie cu sediul la Universitatea Queen Mary din Londra, companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică"

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 51 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°