* Update: Merkel: "Probele atacului chimic din Siria sunt suficiente"
Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că a discutat cu premierul britanic David Cameron, apreciind că probele unui atac chimic împotriva unor civili în Siria sunt suficiente şi că regimul sirian nu poate "continua în impunitate".
"Cancelarul (Angela) Merkel a vorbit din nou la telefon (ieri n.r.) seara cu premierul britanic David Cameron despre situaţia din Siria. Ei au fost de acord să considere că folosirea masivă a gazului toxic împotriva populaţiei civile siriene este suficient de fundamentată", a anunţat un purtător de cuvânt al Cancelariei, Steffen Seibert.
"Acest atac cu gaz toxic este un punct de cotitură în conflictul intern care durează deja de prea mult timp. Regimul sirian nu trebuie să spere că poate continua în impunitate acest tip de comportament de război contrar dreptului internaţional. De aceea, cancelarul crede, la fel ca premierul, că o reacţie internaţională este inevitabilă", se arată în document, conform surselor de presă.
* Update: Obama confirmă: "Guvernul sirian a comis atacul cu arme chimice din 21 august"
Preşedintele Barack Obama a confirmat că guvernul sirian este cel care a comis atacul cu arme chimice din 21 august.
Obama a adăugat că regimul de la Damasc va suporta consecinţele acestui act criminal, însă o eventuală ripostă militară este de aşteptat doar peste câteva zile, susţin sursele de presă.
Motivul amânării ar fi reţinerea unor parlamentari de la Londra şi de la Washington.
* Update: Marea Britanie vrea să vadă rezultatele inspectorilor de arme chimice, înainte de a răspunde militar
Marea Britanie a declarat că trebuie să vadă rezultatele inspectorilor de arme chimice prezentate Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), înainte de a răspunde militar, arată Reuters.
Aceasta