Prim-vicepresedintele PDL Anca Boagiu a anuntat, miercuri, ca a depus plangere penala la Parchetul ICCJ impotriva ministrului Dan Sova, acuzandu-l ca ascunde contractul original Bechtel semnat de Adrian Nastase in anul 2003 pentru a-l apara pe fostul premier.
"Am depus astazi, 7 august, plangere penala cu nr. de inregistrare 11.258 la Parchetul General, impotriva lui Dan Sova, pentru actiunea suspecta a ministrului reclamat de ascundere a contractului original Bechtel semnat in anul 2003 de Guvernul Adrian Nastase. Il acuz public pe Dan Sova de faptul ca ascunde contractul original Bechtel semnat de Adrian Nastase in anul 2003, unul dintre cele mai costisitoare contracte asumate vreodata de un Guvern al Romaniei. Intentia lui Dan Sova este evidenta: vrea sa-l apere pe fostul sau sef de partid. Altfel, imi pun intrebarea: cui, din PSD, ii este frica de contractul parafat de un alt Guvern PSD?", arata Anca Boagiu, fost ministru al transporturilor in Guvernul Boc, intr-un comunicat remis miercuri si citat de agentia Mediafax.
Boagiu a precizat ca apeleaza la institutiile acreditate ale statului sa dea o mana de ajutor in desecretizarea completa a contractului Bechtel.
"Pentru a-i ajuta pe Dan Sova si pe ministrii USL sa-si depaseasca stadiul, demonstrat public, de cei mai incapabili si neperformanti guvernanti ai Romaniei, apelez la institutiile acreditate ale statului sa le dea o mana de ajutor in desecretizarea completa a contractului Bechtel. Intelegerile contractuale dintre parti, respectiv dintre Guvern si Bechtel International Inc., au incetat. Ca atare, ii amintesc lui Dan Sova ca are obligatia sa faca public tot contractul, inclusiv contractele si comisioanele firmelor de avocati implicate in aceasta afacere, in frunte cu firma sa si a mamei sale", a adaugat Boagiu.
"Ca atare, am depus plangere penala la Parchetul de