Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marga Barbu şi-a jucat ultimul rol pe pământ

Publicat in Jurnalul, joi 2 aprilie 2009 · ·

Inima uneia dintre cele mai frumoase actriţe românce din anii '70 a încetat să mai bată marţi seară, pe patul Spitalului de Urgenţă Floreasca, după o lungă suferinţă. La vârsta de 80 de ani, Marga Barbu a plecat să-l întâlnească în ceruri pe Eugen Barbu, cel de-al doilea soţ, despre care mărturisea, într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, că nu a părăsit-o niciodată.

"Totul mi-a fost parcă predestinat în viaţă: şi întâlnirea cu soţul meu, şi cariera de actriţă", spunea convinsă Marga Barbu, vorbind despre meseria de actor, dar şi despre scriitorul Eugen Barbu, bărbatul cu care şi-a dorit din tot sufletul să aibă un copil, un vis pe care soarta nu i-a îngăduit să şi-l împlinească. Actori, regizori, oameni politici, care au iubit-o, respectat-o şi admirat-o, deplâng dispariţia Margăi Barbu, o personalitate dăruită din plin cu farmec şi talent. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, un apropiat al actriţei, a mărturisit că dispariţia artistei l-a surprins şi l-a întristat. "Sunt răvăşit şi îndurerat de pierderea actriţei Marga Barbu. Nu mă aşteptam. Eram buni prieteni. Am sărbătorit-o în urmă cu o lună, de ziua ei, şi i-am transmis, prin intermediari, cadoul meu şi al familiei mele. E adevărat, nu am văzut-o, dar am întrebat-o telefonic dacă are nevoie de ceva şi mi-a spus că nu, că o îngrijea sora ei." Liderul PRM a declarat că a pierdut o bună prietenă şi soţia mentorului său literar, Eugen Barbu. "Probabil că a chemat-o la el. Avea o viaţă sportivă, a fost balerină ca şi mama ei. Părea că era programată să trăiască 100 de ani."

ŞTIA SĂ SE DĂRUIASCĂ PUBLICULUI

La rândul său, scriitorul Nicolae-Paul Mihail, cel care a scris alături de Eugen Barbu scenariile pentru seriile "Mărgelatu" şi "Haiducii", a adăugat că această primăvară a venit cu "mari pierderi în rândurile unei generaţii mult încercate, ce s-a strecurat cu greu prin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°