Durerea este un fenomen psihofiziologic complex, cu un pronunţat caracter individual, cu implicaţii medicale şi filozoficoreligioase. I-a preocupat, din cele mai vechi timpuri, pe preoţi, vrăjitoare, şamani, medici. În Evul Mediu, Religia şi Medicina au încercat să interpreteze şi să trateze durerea. Din cele mai vechi timpuri a existat o preocupare continuă pentru găsirea remediilor durerii. Astfel, Adam a fost adormit pentru a i se extrage coasta. Egiptenii antici au inventat prima poţiune anestezică din opium, pudră de viperă şi sânge de raţă. În anul1817 se descoperea morfina, considerată multă vreme un tabu. La începutul ultimului deceniu al secolului trecut începe lupta organizată în cunoaşterea mecanismelor durerii şi combaterea ei. În Epoca Modernă, durerea a fost studiată în mod ştiinţific şi experimental, bazându-se pe observaţii şi dovezi. (...)
În anul 1974 a luat fiinţă IASP (Asociaţia Internaţională Multidisciplinară pentru Studiul Durerii), iar în anul 2003 – IHS (International Headache Society – Societatea Internaţională pentru Cefalee). Durerea nu aparţine în mod distinct unei specialităţi, toate specialităţile medicale sunt implicate în cercetarea cauzelor şi a remediilor durerii. Durerea afectează ambele sexe în mod egal şi este întâlnită la toate vârstele.
În ORL, 80% din consultaţii, urgenţe sau boli cronice au durerea ca motiv principal de prezentare la medic. 20% din localizările dureroase se găsesc în sfera ORL.
Combaterea durerii este unul dintre criteriile de calitate şi eficienţă ale unui sistem de sănătate. Măsurile de combatere a durerii trebuie să gestioneze toate tipurile acesteia, de la cea acută, din urgenţă, până la durerea din cancer, în faza sa terminală. Aşadar, ştiinţa diagnosticării şi combaterii durerii are implicit şi un rol economic şi social. După mecanismul de apariţie şi modul de
