Pentru cei care încă n-au înţeles despre ce e vorba: trăim şi încercăm să ne descurcăm într-un univers de radiaţii. Ceea ce numim pădure sau pajişte sau albastrul adînc al cerului, lumina stelelor sau a lunii etc. nu sunt decît nişte ficţiuni... Mai precis, nişte unde electromagnetice. Muzica lui Bach, de exemplu, Patimile după Matei: sunt tot nişte unde (sau radiaţii sau vibraţii – e cam acelaşi lucru), de data asta sonore.
Bach a avut douăzeci de copii. În mintea lui se produceau frecvent anumite radiaţii pe care el le transcria pe hîrtie sub formă de note muzicale – le codifica! După aceea, cu ajutorul instrumentelor muzicale sau al vocii umane, le transforma în unde sonore, pe care, în zilele noastre, aparatura de emisie le codifică sub forma unor unde radio, iar aparatele de radio le decodifică din nou sub forma unor unde sonore. În final, rezultă ceva care ne gîdilă în mod plăcut urechile (I.L.C.), dar ce anume? Alte radiaţii!
Chiar în momentul cînd noi intram în comuna Cislău, undeva la graniţa dintre Elveţia şi Franţa savanţii de la CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare) căutau la o sută de metri sub pămînt bosonii lui Higgs, supranumiţi „particula lui Dumnezeu”, în încercarea de a reconstitui primele fracţiuni de secundă ale Universului.
Dar în definitiv, ce sunt bosonii? Tot nişte vibraţii. De aceea nici nu ai cum să-i vezi.
Deşi era un secret păzit cu stricteţe, ziariştii români prinseseră de veste că, datorită energiei foarte înalte a fasciculului de protoni folosit în experimentul de la CERN, exista riscul formării accidentale a unor găuri negre care să înghită nu numai planeta noastră, ci şi tot sistemul solar, împreună cu galaxia în care se află şi, odată cu ea, întregul univers! Eveniment pe care, de altfel, Nostradamus îl prevăzuse cu cîteva sute de ani în urmă.
La Cislău, însă, lucrurile
