Eurdeputatul PD-L, Dragoş David, a adresat Comisiei Europene două întrebări legate de modul în care este prezentată România, ca ţară, pe site-ul europeana.eu. „Opinia publică română a fost impresionată negativ de includerea, pe portalul europeana. eu, a unor informaţii cu privire la România, care sunt irelevante pentru imaginea acestei ţări, pentru istoria şi cultura poporului român şi care sunt de natură să creeze României o imagine care nu corespunde adevărului. Astfel, în urma căutării termenului «România», portalul afişează imagini cu copii bolnavi de SIDA, copii internaţi în instituţii de ocrotire a persoanelor cu handicap mintal etc. De asemenea, lipsesc cu desăvârşire informaţiile cu privire la cele mai importante personalităţi ale culturii şi istoriei româneşti”, a spus Dragoş David, în documentul înaintat Comisiei Europene. Având în vedere faptul că Europeana este o reţea tematică înfiinţată de Comisia Europeană în cadrul programului eContentplus, Dragoş David a solicitat să fie dată explicaţia pentru lipsa informaţiilor relevante pentru România şi includerea, în schimb, a unor materiale de natură a crea o imagine negativă şi lipsită de temei real acestui stat şi ce soluţii sunt avute în vedere pentru a evita, pe viitor, repetarea unor astfel de situaţii. „Nu este normal ca România să fie identificată în anul 2009 prin pozele unor copii în suferinţă, poze făcute în anii ‘90, iar căutările în cadrul site-lui www.europeana.eu după termenii Eminescu sau Caragiale să fie documente în limba maghiară. Cred în Europa valorilor, în Europa multiculturalităţii şi a cunoaşterii, dar aceste greşeli sunt impardonabile”, susţine Dragoş David, eurodeputat PD-L. Eurdeputatul PD-L, Dragoş David, a adresat Comisiei Europene două întrebări legate de modul în care este prezentată România, ca ţară, pe site-ul europeana.eu. „Opinia publică română a fost impresionată negativ de in