Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZVĂLUIRI INCREDIBILE: Francezii de la Bordeaux au vrut să-i mituiască pe jucătorii „Craiovei Maxima”!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 ianuarie 2013 ·

Un fost fotbalist al Universității Craiova susține că francezii de la Bordeaux au încercat să cumpere calificarea în „sferturile” Cupei UEFA!

Pe 8 decembrie 1982, Universitatea Craiova se impunea cu 2-0 pe „Centralul” din Bănie în fața echipei franceze Girondins Bordeaux și se califica în sferturile de finală ale Cupei UEFA. În tur, în Franța, oltenii pierduseră cu 1-0.

Aurică Țicleanu, fotbalist la Universitatea Craiova la acea vreme, susține că cei de la Bordeaux au încercat să-i momească cu bani pe olteni, pentru ca aceștia să se dea la o parte. „Îmi aduc aminte şi acum de acea dublă fantastică pe care am jucat-o în faţa celor de la Bordeaux. În tur pierdusem cu 1-0, iar cu doar câteva zile înainte de returul de la Craiova am jucat în Italia, contra campioanei mondiale. Naţionala a scos atunci un rezultat fantastic de egalitate, 0-0. Numai ca noi, lotul oltenilor, am întâmpinat mari probleme.

Din cauza faptului ca la Milano era ceață, avionul nu a putut decola, motiv pentru care noi ne-am antrenat într-un parc. Am ajuns în România foarte târziu, iar la Craiova cu doar două zile înainte de retur. Eram foarte obosiţi, dar ne stătea mintea doar la meciul cu francezii.

În prima repriză, eu am reuşit să deschid scorul şi să egalăm, astfel, situaţia din meciul tur. Dar un fapt incredibil s-a întâmplat la pauza meciului! În drum spre vestiare, Alain Giresse a venit la mine şi mi-a făcut acel semn specific cu degetele, prin care îmi sugera că ar fi vrut să ne ofere bani pentru a-i lăsa să meargă mai departe! Pe chipul lui se citea disperarea!

Francezii ar fi făcut orice să se califice. Mă uitam la el şi nu-mi venea să cred! I-am zâmbit şi am plecat mai departe. În cele din urmă, noi am obţinut calificarea, prin golul înscris de Gheorghiţă Geolgău şi, implicit, calificarea în turul următor al Cupei UEFA, când am întâlnit pe Kaiserslautern”, a poves

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 16 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 17 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 33 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°