Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a „amintit” că tatăl său a fost omorât acum 13 ani

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 4 iunie 2012 ·

Terifiantul caz din comuna Frumosu, acolo unde poliţiştii au găsit la sfârşitul săptămânii trecute mai multe oase umane, în grădina unei case părăsite care a aparţinut unui bărbat dispărut tocmai din 1999, Sorin Constantin Badale, pe atunci în vârstă de 42 de ani, despre care există suspiciunea că ar fi fost victima unui act criminal pus la cale chiar de membri ai familiei sale, a ieşit la lumină în urma unor mărturisiri făcute de un tânăr în vârstă de 20 de ani, fiul individului dispărut fără urmă acum 13 ani.

Respectivul tânăr se numeşte Nicolae Gabriel Badale, este din comuna Vama şi a fost arestat preventiv în luna septembrie a anului trecut, fiind acuzat de trafic de minori.

„În primăvara acestui an (n.r. - 2011), acesta a recrutat un număr de trei minore de pe raza judeţului Suceava (prin câştigarea încrederii într-un mod fraudulos), le-a cazat într-un apartament închiriat în municipiul Câmpulung Moldovenesc şi ulterior, prin ameninţări şi violenţă, le-a obligat să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi de la care, în prealabil, încasa diverse sume de bani”, se arata într-un comunicat remis în toamna anului trecut de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Suceava.

Din spatele gratiilor, susţin surse judiciare, tânărul ar fi făcut o mărturisire importantă, povestind cum tatăl său a fost omorât în bătaie de fraţii mamei sale. De la această informaţie, un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a demarat o amplă anchetă, alături de ofiţeri de la Investigaţii Criminale, şi aşa au ajuns, joi seară, la ora 18.00, să facă o percheziţie tocmai la casa din comuna Frumosu, în care locuia la vremea dispariţiei Sorin Constantin Badale.

Crima a fost recunoscută de unul dintre suspecţi

Pe 27 septembrie 1999, bărbatul a fost declarat dispărut, bănuindu-se că a fugit, întrucât pe numele

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 34 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 39 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum o ora
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

18°
lun.

9°/18°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

22°
lun.

7°/22°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°