Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul "Strămutaţilor de lux". Manţog şi Vulpe, condamnaţi definitiv la cinci ani de închisoare

Publicat in Romania Libera, luni 9 iulie 2012 ·

UPDATE: Fostul secretar de stat din Ministerul Economiei Ionel Manţog şi fostul director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia Ion Vulpe au fost încarceraţi, luni, în jurul orelor 20.00, fiind aduşi cu dubele de către mascaţi în arestul IPJ Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei doi au fost ridicaţi de la domiciliile lor, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv, luni, la executarea unei pedepse de cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul "Strămutaţilor de lux".

Manţog a fost ridicat de mascaţi de la apartamentul în care a locuit dintotdeauna la Târgu Jiu, în timp ce Vulpe a fost încătuşat de reprezentaţii IPJ Gorj din vila pe care şi-a construit-o în cartierul Primăverii, la marginea oraşului, vilă pentru care a şi fost condamnat acum.

Ionel Manţog a fost introdus în arestul IPJ Gorj pe la intrarea principală din sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, el nerăspunzând întrebărilor jurnaliştilor. Cătuşele pe care le avea la mâini le-a ascuns sub un pulover, la fel ca şi atunci când a ieşit din blocul în care a locuit, vecinii săi privind de la ferestre scena urcării sale în dubă de către mascaţi.

Ion Vulpe a fost ferit de jurnalişti, fiind urcat într-o dubă care a intrat în sediul IPJ pe o poartă la care doar poliţiştii au acces, chipul fostului director general putând însă fi observat prin geamul maşinii Poliţiei.

---

Fostul director al Complexului Energetic Turceni Ionel Manţog şi fostul director general al SNLO Ion Vulpe au fost condamnaţi, luni, de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată, în dosarul "Strămutaţilor de lux", scrie Mediafax.

Decizia este definitivă.

Magistraţii instanţei supreme au admis, luni, recursurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 2 ore
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°