Şefa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, Viorica Oniga, acuzată că ar fi primit bani şi bunuri de peste 97.000 lei, pentru ca 68 de persoane să fie încadrate ilegal în grad de handicap, a fost arestată pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate marţi de Tribunalul Prahova.
Alături de Oniga, a fost arestată şi Georgeta Oprea, pe care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) o acuză de dare de mită, trafic de influenţă şi complicitate la înşelăciune, toate în formă continuată.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Ploieşti au reţinut-o pe Viorica Oniga, preşedinta Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, funcţionar angajat cu contract de muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul şi fals intelectual, toate în formă continuată.
Alături de aceasta a fost reţinută şi Georgeta Oprea.
Procurorii au cerut Tribunalului Prahova arestarea preventivă a Vioricăi Oniga şi a Georgetei Oprea, instanţa admiţând această solicitare.
Decizia Tribunalului nu este definitivă.
DNA a precizat, într-un comunicat de marţi, că potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în perioada 2006 - 2012, în calitate de preşedintă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga a primit, în mod repetat, de la Georgeta Oprea şi de la alţi cinci intermediari, printre care Sorin Octavian Gabor şi Neacşu Georgeta, ambii arestaţi preventiv în cauză, sume de bani şi bunuri în valoare totală de aproximativ 97.200 de lei pentru a încadra în grad de handicap şi elibera certificatele medicale aferente pentru 68 de persoane. Cele 68 de persoane nu sufereau de bolile menţionate în cuprinsul