Vin de la o dezbatere care a pritocit congresul abia încheiat al PSD. Am reproşuri mult mai dânci la adresa lui Victor Ponta, unele exprimate, altele nu, decât modul plat, liniar  în care a curs această reuniune de partid. Ce aţi fi vrut să fie? De ce a candidat doar Ponta? Pentru că e premier, partidul e la putere, iar orice altă competiţie la vârf ar fi fost caraghioasă. Câştiga Ponta chiar dacă nu se prezenta iar în ziua respectivă juca baschet cu EBA, că tot l-a vrut Băsescu ginere. Miza ajungerii la masa cu prăjituri (cam halite, e drept, de portocalii!) e ştearsă de pe agenda de ambiţii şi lupte. Pentru PSD, Ponta e cel mai bun acum. Și l-au ales. Nu ştiu cu câte voturi, că nu le-au anunţat, aşa cum au uitat să anunţe de ce nişte hârjoneli locale dubioase au fost învelite cu rogojina. Unii, de, meteahnă veche, au şterpelit electronic portofelul cu voturi şi şi-au tras în piept confraţii doctrinari. Încet vom afla cine şi cum. Dar, repet, congresul a curs stătut ca un lac mulţumit de sine. Iar Ponta nu avea cum să aibă contracandidat fiindcă nu existau motive pesediste de luat în seamă.

O singură emoţie a traversat congresul – apariţia, din temniţă, a fostului preşedinte al partidului. Cel care l-a transferat din odaia PSDR-ul mirosind a FSN, printr-o mişcare abilă la care a consimţit Alexandru Athanasiu, pe atunci preşedinte al social democraţilor istorici, în apartamentul aerisit al PSD-ul devenit continuator al unei legitimităţi doctrinare. Apariţia lui Adrian Năstase a emoţionat plenul partidului şi i-a produs în ochi o lacrimă celui care, de opt ani, luptă cu puşcăria Băsescu. Sper ca momentul să nu pună în lucrare duşmănii în vârfurile formaţiunii. Dacă au fost unele tresăriri, încercarea a fost de a le piti. Nu de tot.

Congresul PSD a fost plicticos şi reuşit. Dacă au fost unele lupte, cu arme interzise, ele s-au petrecut pe dedesubt