Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a încetat din viaţă, duminică seara, la vârsta de 94 de ani.
Părintele era grav bolnav.
Întrebat la începutul lunii iunie, pe patul de suferinţă, de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, ce cuvânt lasă poporului român, preotul a răspuns, potrivit Agerpres: "Poporul român ... pentru poporul român este un cuvânt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată".
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 şi şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârşind-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la "reeducare" la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie.
După ce şi-a ispăşit pedeapsa, a mai primit, în 1960, încă patru ani de temniţă pentru că nu s-a lepădat de credinţa sa. În 1964 este eliberat şi devine muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viaţa monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah. Din dorinţa de a-l controla, conducerea comunistă a ţării îl obligă pe