“Imi pun casca, manusile si cosul pe ghidon si o iau din loc.” Asa isi incepe Dedi Grigoriu povestea lui cu bicicleta de la serviciu, din Pipera, acasa, in Titan.
Plec de la serviciu din Pipera catre casa din Titan. Pipera – sat ca e in afara Bucurestiului. Trec prin curtea Vodafone ca sa scurtez si ma gandesc la paznicul care ma injura in fiecare zi ca le calc mosia. Ma umfla rasul.
Merg catre bariera, si imi amintesc de vanzatorii ambulanti de basti de marinar. Cine mama ‘reacu cumpara din mersul masinii chipiu de marinar de la niste dubiosi cu burti si sacose care parca vor sa spele sau sa sparga parbize? Azi nu sunt la post, dar ma umfla oricum rasul.
Opa! Primul obstacol – sunt deja in sectorul 2, era de asteptat. Fac putin offroad si sar la loc pe trotouar. Ma intreb daca am trecut pe langa un musuroi mare de furnici sau se mai construieste un munte? Iar ma umfla rasul.
Urmatorul obstacol? O haita de ceva pe pista. Sunt capre! Ma umfla rasul. Ma uit mai bine si vad si vreo 10 caini. Imi piere rasul. Abia am scos telefonul sa fac cateva poze cu „ciobana” care ma fixa cam uimita si se sesizeaza haita de caini. Incep sa latre din departare in galop. Caprele erau cuminti, ele nu s-au sesizat. Lectia o am invatata bine: ii dau viteza printre caini si n-am treaba. Problema e ca din cauza lui Istodor ma simteam reporter si a trebuit sa fac si poze si ca atare am trecut la pas printre dulai. Am scapat la un moment dat de ei si m-a umflat din nou rasul: capre pe trotuar? In sectorul 2? Ha! Ciobana, nu cioban?? Ha-ha-ha!
Drumul asta il fac in fiecare zi si a devenit destul de monoton. Stiu fiecare groapa, stiu cu ce viteza trebuie sa iau fiecare curba, am stabilite foarte bine portiunile de traseu pe care merg pe trotuar sau pe care merg pe strada. Singurele picanterii sunt pietonii care sunt foarte haiosi: erau odat
