Orice analiza a cauzelor si a efectelor aparitiei Partidului Democrat Liberal (PDL, partid ce va rezulta in urma uniunii dintre PLD si PD - n. red.) pe scena politica trebuie sa plece de la faptul ca esecul coagularii unui sistem de partide modern si clar definit doctrinar este cea mai importanta problema politica a Romaniei. Din anul 1989 si pana in prezent, nici oamenii politici de dreapta, nici cei de stanga nu au reusit sa construiasca un partid coerent, eficient si functional, intemeiat pe structuri democratice puternice. Mai mult, divizarea dreptei in partide si in factiuni aflate in competitie fratricida a fost si ramane principalul instrument prin care fortele antireformiste au pastrat controlul asupra tarii in ultimii 17 ani. PDL este un raspuns la provocarea creata de acest esec politic major atat al dreptei, cat si al sistemului politic romanesc in ansamblul sau.

Radiografia unui esec. Principala cauza a esecului este deficitul de gandire si de viziune politica. In absenta unor proiecte clare, in care sa fie imbinate principiile doctrinare, forta structurilor si credibilitatea personalitatilor, partidele politice s-au constituit in jurul unor lideri charismatici. Cresterea si decaderea partidelor politice din Romania in perioada postdecembrista a fost determinata, in mod fatal, de evolutia acestor lideri. Stanga a fost puternica atat timp cat Ion Iliescu s-a bucurat de o mare credibilitate populara. Din momentul in care steaua politica a lui Ion Iliescu a apus, stanga ofera acelasi spectacol al divizarii, al incoerentei si al lipsei de orizont politic care pareau specifice numai dreptei. Dreapta a avut o etapa de crestere sub autoritatea legendara a lui Corneliu Coposu. Acest mit, care i-a supravietuit un timp lui Corneliu Coposu, nu a fost suficient nici pentru a asigura eficienta la guvernare, nici pentru a pastra unitatea Conventiei Demo