Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporterii Rapidului au salvat meciul cu Timişoara » "Sîntem peste tot acasă!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Vineri, 05 martie 2010, ora 18:00! În Bucureşti ninge foarte dens, iar gazonul din Giuleşti nu se mai vede! Mai sînt două ore şi jumătate pînă la ora oficială de start a partidei dintre Rapid şi Poli Timişoara, meciul care a deschis etapa a XX-a.

18:00 » Fără muncitori gata să intre să cureţe zăpada din Giuleşti, o parte a galeriei rapidiste formată din peste 100 de persoane au coborît din proprie iniţiativă să cureţe zăpadă cu orice mijloace posibile. În frunte cu liderul galeriei, Vali Bulgaru, suporterii au pus mîna pe lopeţi şi t-uri şi au început munca. Nimeni nu se aştepta ca meciul să se dispute, dar pînă la urmă suporterii s-au dovedit şi de această dată al 12-lea jucător.

18:30 » După o jumătate de oră de muncă, suporterii reuşiseră să deszăpească mai mult de jumătate din teren, dar ninsoare nu se oprea. Fără ustensile necesare, oficialii giuleşteni s-au mişcat destul de repede şi au adus la stadion mai multe lopeţi şi t-uri pentru a curăţa suprafaţa de joc.

Vezi cum arăta gazonul din Giuleşti la 18:47(video)

19:00 » După şedinţa tehnică, în jurul orei 19:00, observatorul Mircea Cezar Ionescu a prelungit cu jumătate de oră ora limită în care giuleştenii erau obligaţi ca terenul să fie curăţat complet şi pentru ca terenul să fie marcat. Oficialii giuleşteni s-au chinuit să marcheze terenul cu vopsea lavabilă albă, dar nici o şansă. Cum zgura lipsea cu desăvîrşire, rapidiştii s-au mişcat repede şi au cumpărat vopsea lavabilă roşie pentru a marca terenul.

20:15 » Cu un sfert de oră înainte de startul partidei, arbitrul Marius Avram a ieşit pe teren să vadă cum a fost marcat terenul, dar a spus că nu crede că partida va putea începe la ora stabilită, pentru că liniile nu erau trasate cum trebuie. Astfel, oamenii responsabili cu marcarea terenului au mai trast o dată suprafaţa de joc, în timp ce George Copos a venit special pentru te

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°