Fostele deţinute politic din penitenciarele comuniste ale anilor ’50 au păstrat despre femeile-temnicer amintiri împărţite între brutalitate şi bunătate. Sursa: Codrin Prisecaru
După ce ieri v-a prezentat un interviu în exclusivitate cu „sadica Vida” Nedici, una dintre puţinele presupuse femei-torţionar al căror nume este cunoscut, EVZ reconstituie astăzi, cu sprijinul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România, portretele şi poveştile câtorva dintre femeile-gardian. Femei care au marcat, uneori prin severitate şi brutalitate, alteori printr-o bunătate suprinzătoare, vieţile deţinutelor din temniţele politice ca Mislea sau Dumbrăveni.
Detaliile din dosarele profesionale ale unora dintre aceste femei-temnicer creionează personaje pornite „de jos”, frustrate de statutul intelectual al multora dintre femeile deţinute-politic. Realitatea acestei relaţii devine uneori şi mai bizară: multe dintre femeile-gardian şi femeile-deţinute s-au revăzut peste ani, în afara zidurilor închisorii. Victima şi călăul au schimbat, civilizat, o vorbă, ca nişte vechi cunoştinţe.
Femeia-gardian sau, mai simplu, miliţianca a contribuit la acela şi sistem criminal care a terorizat, făcându-se alături de bărbatul-torţionar, părtaşă la una dintre cele mai negre perioade.
FEŢELE ÎNCHISORII
Elena Tudor: buna „Diri” ori cruda „Caligula”
Penitenciarul Mislea, judeţul Prahova, a fost, în perioada arestărilor anilor ’50, locul unde femeile deţinute politic ajungeau să muncească, la finalul unor anchete brutale şi al unor opriri repetate prin celulele subterane de la Jilava.
Până în anul 1953, puşcăria a fost condusă de Elena Tudor, o femeie severă care a rămas în mărturii cu două porecle: „Diri”, dată de deţinutele care au văzut şi chipul ei uman, şi „Caligula”, după cum au numit-o cele c