Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem DREPTUL la SINUCIDERE asistată? Teoriile CELEBRITĂŢII care susţine acest LUCRU / VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 septembrie 2013 ·

A declarat că susţine dreptul oamenilor bolnavi şi aflaţi în stadii terminale de a alege să nu mai sufere şi de a opta astfel pentru sinucidere asistată.

După cum nota Reuters, celebrul cosmolog Stephen Hawking, în vârstă de 71 de ani, a precizat într-un mesaj transmis cu ocazia lansării unui documentar despre viaţa sa, că susţine dreptul fiecărui om bolnav incurabil să moară, doar dacă el alege această soluţie pentru a scăpa de chinuri.

“Nu trebuie puşi sub acuzare”

Hawking este ţintuit într-un scaun cu rotile încă de la vârsta de 21 de ani, când a fost diagnosticat cu o maladie incurabilă care i-a afectat sistemul nervos, este celebru pentru studiile sale de fizică teoretică asupra originilor Universului şi ale găurilor negre, dar şi pentru cartea "A Brief History of Time".

El a reamintit că la un moment dat a fost grav bolnav de pneumonie şi era menţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor, iar soţiei sale i s-a oferit posibilitatea de a-l deconecta de la aparate, o soluţie cu care însă el nu ar fi fost de acord. "Cred că acei oameni bolnavi incurabil în stadii terminale, care trec prin dureri îngrozitoare, ar trebui să aibă dreptul de a-şi pune capăt zilelor, iar cei care îi ajută să facă acest lucru nu trebuie să fie puşi sub acuzare", a declarat cercetătorul.

"Desigur însă că trebuie să existe nişte mijloace prin care să poată exista certitudinea că respectiva persoană chiar doreşte să moară şi nu este presată de altcineva să facă acest lucru. De asemenea o astfel de decizie nu trebuie să poată fi luată fără a fi adusă la cunoştinţă şi fără a se obţine consimţământul respectivei persoane, aşa cum era să se întâmple în cazul meu", a mai adăugat el.

Fără suferinţă

Elveţia şi câteva state americane au permis executarea anumitor forme de eutanasiere sau de sinucidere asistată, în anumite circumstanţe. Sinuciderea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! Echipa România a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Luptătoarea Kriszta Incze a reuşit să se califice în finala turneului mondial de la Istanbul, la categoria 62 kg și va merge la Paris. La fel luptătoarea Cătălina Axente care și-a câștigat biletul pentru participarea în premieră la o ediţie de Jocur

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Kylian Mbappe și-a anunțat plecarea de la PSG: „Duminică va fi ultimul meu meci pe Parc des Princes”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Kylian Mbappe (25 de ani) a anunțat oficial că se va despărți de PSG la finalul acestui sezon.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Vremea

București
acum

15°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°