Cel mai recent număr al revistei Memoria (1/2002) cuprinde noi episoade din tragedia pe care a trăit-o poporul român sub regimul comunist. Guvernul de azi al României interzice - în mod justificat - orice formă de propagandă în favoarea fascismului, dar tolerează - în mod iresponsabil - manifestările pline de aplomb ale unor partide comuniste (ca şi prezenţa la conducerea unor importante instituţii a unor foşti demnitari comunişti). Dacă amnezicii conducători de azi ar citi revista Memoria şi dacă ceea ce ar citi ar ajunge la conştiinţa lor, poate că ar lua măsurile necesare pentru a face imposibilă repetarea în viitor a unor crime politice monstruoase de genul celor săvârşite după război de partidul comunist şi de Securitate.

Tatiana Slama-Cazacu semnează o impresionantă evocare a tatălui său, avocatul George Slama, care, arestat în 1950, a murit în detenţie, în 1954, după ce a fost supus unui regim de exterminare. Memorialista îşi aduce aminte, printre altele, cum, tânără fiind, s-a dus cu mama ei la Canal, ca să-l vadă pe cel închis pe nedrept (înainte de război, culmea, îi apărase onest, ca avocat, pe comuniştii trimişi în judecată de autorităţi, fair-play-ul său fiind remarcat în ziarele epocii):

"Imagini de neuitat: căruţa hurducându-ne (primise aprobarea şi mama) prin praful dobrogean, apoi poarta lagărului, cu miliţianul examinând cartea poştală şi buletinul meu de identitate (mama trecuse mai repede, probabil din cauza vârstei, iar tinereţea mea păruse suspectă, pentru că nu puţini tineri, pe atunci, declarau - de obicei şi la sfatul părinţilor - că au rupt legăturile cu membrii familiei care se aflau în asemenea situaţii); el m-a întrebat dacă sunt în "câmpul muncii", apoi: "Unde?", iar când am spus că "la universitate", şi anume ca "asistentă", a zis, ritos: "N-ai să mai fii!". Am aşteptat mult ca să intrăm în baraca unde era "vorbitoru