Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Cum a scăpat de dosar penal cel mai puternic funcţionar din Timişoara: nu este recidivist şi a fost sincer

Publicat in Adevarul, joi 23 iunie 2011 ·

Procurorii Parchetului Judecătoriei Timişoara au făcut publice motivele pentru care l-au scos de sub urmărire penală pe secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari. Unul din factorii care au contribuit la emiterea soluţiei în cazul „Cojocari” a fost „atitudinea sinceră” a învinuitului.

După doi ani de anchetă împotriva secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, procurorii de la Parchetul Judecătoriei Timişoara au dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului acuzat de abuz în serviciu. Potrivit procurorului de caz, Lucian Pauleţ, soluţia este motivată pe nouă pagini. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Timişoara, Mihai Valentin, a explicat pentru „Adevărul de Seară” care au fost aspectele de care s-a ţinut cont în emiterea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală.

„S-a avut în vedere atitudinea sinceră a învinuitului, lipsa de antecedente penale, precum şi faptul că la un moment dat s-a considerat că e mai bine să fie mai exigenţi în eliberarea autorizaţiilor”, a spus Mihai Valentin. Modul de eliberare a autorizaţiilor de construcţie pentru mansarde a fost schimbat după izbucnirea scandalului în care a fost implicat Cojocari.

A comis fapta

Chiar dacă Ioan Cojocari a fost scos de sub urmărire penală, procurorul de caz a considerat că acesta a comis abuz în serviciu, motiv pentru care l-a şi amendat cu 1.000 de lei. Aplicarea unei astfel de soluţii înseamnă că fapta există, dar nu întruneşte condiţiile unei infracţiuni. Cojocari nu este de acord cu amenda primită şi o va ataca în instanţă.

„Amenda asta e simbolică. Ori e faptă, ori nu e nimic. O să atac în instanţă”, a spus Cojocari. Mai mult decât atât, îl atacă dur pe procuror pentru că a ţinut prea mult dosarul. „Când se făcea bilanţul, Cojocari şi Miuţ, Cojocari şi Miuţ, infractori de serviciu. Asta dăunează şi prestigiului tău personal şi prestig

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 30 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 54 minute
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°