prof univ dr Ovidiu Iancu• Cu toate ca tinerii aflati la studii de doctorat ar fi trebuit sa reprezinte unul dintre cei mai importanti actori din mediul academic al Universitatii Alexandru Ioan Cuza, ei au ajuns sa fie tratati in ultimul hal • Zeci de doctoranzi acuza faptul ca, de luni bune, nu si-au primit bursele de studiu, in pofida faptului ca au semnat un contract cu institutia
Un nou conflict mocneste la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi. De aceasta data este randul doctoranzilor sa se revolte impotriva faptului ca nu si-au primit bursele de mai bine de doua luni, fiindu-le incalcat un drept stipulat in contractul semnat. "Situatia burselor doctoranzilor de la UAIC se repeta! Noi, doctoranzii de anul al II-lea, nu ne-am primit bursele aferente lunilor iulie, august, septembrie, respectiv octombrie. Si e luna noiembrie, totusi... De asemenea, doctoranzii de anul al III-lea, care au nevoie de bani pentru finalizarea tezei, pentru ca timpul preseaza, au de primit bursa aferenta lunilor septembrie, respectiv octombrie. Din partea universitatii am primit un e-mail referitor la aceasta situatie in care se precizeaza ca se vor primi banii «in viitorul apropiat». Ce sa inteleaga colegii nostri prin viitorul apropiat?", acuza un doctorand.
In fata acestor intrebari, prof. univ. dr. Ovidiu Iancu, decanul Facultatii de Geografie si Geologie de la UAIC si coordonatorul proiectului "Studii doctorale: portal spre o cariera de excelenta în cercetare si societatea cunoasterii", ii indeamna pe doctoranzi sa citeasca acest raspuns: "Stimati Doctoranzi, Va rugam sa cititi cu atentie actul legislativ care a aparut in Monitorul Oficial nr. 762 din data de 28.10.2011 si care va priveste respectiv OM nr. 2.428. Acesta poate fi consultat la adresa http://www.legex.ro/Ordin-Nr.-2428-din-26.10.2011-115995.aspx. Deoarece contractul nostru a