Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maeştrii care readuc la viaţă icoanele şi tablourile

Publicat in Adevarul, marți 8 octombrie 2013 ·

La Muzeul Naţional de Artă, nouă meşteri lucrează cu precizie de chirurg la restaurarea operelor de artă. Unele pânze şi sculpturi revin în sălile de expoziţii într-o lună, altele chiar şi într-un an.

Pornim în lumea restauratorilor ghidaţi de Elena Grigoraşenco, care lucrează de peste trei decenii la reanimarea picturilor şi icoanelor. „Chiar şi icoanele care sunt obiecte spirituale sunt supuse influenţei timpului“, spune şefa centrului de restaurare de la Muzeul Naţional de Artă. Prin mâinile ei au trecut sute de lucrări, unele cu istorii inedite. Câţiva ani în urmă, Elena Grigoraşenco se ocupa cu restaurarea unei icoane când, prin fisurile primului strat de vopsea, a descoperit chipul de pe o icoană aflată dedesubt. „În cazuri de acestea, foarte rare de altfel, executăm o procedură numită sondare. Cu bisturiul facem o tăietură de un centimetru pătrat şi cercetăm stratul inferior. Cu nişte aparate mai performante, am fi putut face cercetări fără a deteriora pânza“, recunoaşte femeia.

RESTAURAREA, ASEMENEA MEDICINEI

Pe masa de sticlă iluminată, Elena Grigoraşenco ne arată fotografiile lucrărilor restaurate. „Documentăm în ce stare a venit lucrarea, până la cele mai mici detalii“, adaugă specialista. Chiar dacă multe tablouri sau icoane vin în stare deplorabilă, niciun restaurator nu are voie să intervină în conceptul original. De asemenea, în pictură, partea reconstruită trebuie să fie cu câteva nuanţe mai deschisă pentru ca vizitatorul să poată deosebi unde este mâna artistului şi unde e cea a restauratorului. Femeia recunoaşte că munca ei este foarte delicată şi seamănă cu cea a medicului. „«Să nu dăunezi», acesta este crezul nostru“, afirmă lucrătoarea muzeului.

„HÂRTIA POATE SUPORTA FOARTE MULTE“

„Noi renovăm nu opera de artă, ci tehnica în care aceasta este executată“, o completează pe colega ei Svetlana Chiriac, din secţia de rest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 12 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 11 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 10 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°