Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DE CE IUBESC ROMÂNIA. Pe americanul Sam, Ardealul îl face să plutească: "Sunt mai român decât TINE care nu ştii decât SĂ TE PLÂNGI!" VIDEO

Publicat in Gandul, miercuri 26 octombrie 2011 ·

Sam cel Român locuieşte de mai bine de 7 ani la Cluj şi se recomandă "regele României, mai român decât tine". A hotărât să se stabilească aici după ce a făcut mai multe excursii şi s-a convins că cel mai bun loc în care poate trăi este România pentru că "are tot: mare, munţi, oraşe frumoase, aer proaspăt, apă bună, mâncare sănătoasă, femei frumoase".

A venit pe lume în Orlando, Florida. A terminat liceul, iar apoi a devenit autodidact. "Am lucrat câţiva ani pentru o mare bibliotecă americană şi luam de la gunoi cărţile pe care le aruncau studenţii după examene, le citeam, şi aşa am învăţat o grămadă de lucruri." E şi "un fel de poliglot", pentru că, pe lângă engleză şi română, vorbeşte spaniolă, italiană şi ivrit, pe care le-a învăţat "pe stradă, nu din cărţi", când a locuit pe rând, cel puţin câte un an de zile, în Mexic, Italia, Spania şi Israel.

"Auzeam o voce care-mi spunea: trebuie să te muţi aici"

Primele lucruri despre România le-a aflat prin 1999, de la o româncă stabilită în State, care i-a făcut cadou un album al trupei "Holograf" şi i-a tradus în engleză versurile. Cel mai mult i-a plăcut melodia "Banii vorbesc".

Aşa că, un an mai târziu, în 2000, ajungea pe Otopeni, cu o cursă Tarom, pentru o excursie de o săptămână, să vadă cu ochii lui cum vorbesc banii aici. A cutreierat Bucureştiul, Braşovul, Clujul şi Timişoara, şi a rămas fascinat de tot ce i s-a întâmplat. A revenit apoi trei ani la rând, în vizite tot mai lungi, iar în 2004 s-a hotărât să se stabilească definitiv în România.

"Auzeam tot timpul în capul meu o voce care-mi spunea: trebuie să te muţi aici, să trăieşti aici, e cel mai bun loc pentru tine! Şi până la urmă mi-am zis că n-are rost să tot dau o grămadă de bani pe avion ca să vin în vizită, mai bine mă mut aici şi gata!" Aşa că a demisionat de la slujba pe care o avea în Atlanta, unde lucra pentru

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum o ora
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Tabloul „Originea lumii”, al lui Courbet, stropit cu vopsea roșie, la Centrul Pompidou-Metz, iar o altă operă a fost furată

HotNews acum o ora
Tabloul „Originea lumii”, al pictorului francez Gustave Courbet, a fost stropit cu vopsea roșie, luni, la Centrul Pompidou-Metz, din estul Franței, iar o altă operă a fost furată, scrie AFP, potrivit News.ro. Lucrarea Originea lumii, semnata de Gust

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°