Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii adoptivi au, în medie, între 35 şi 45 de ani şi venituri de peste 2.500 de lei lunar-studiu

Publicat in Ziua de Cluj, marți 2 aprilie 2013 ·

Membrii familiilor care adoptă au în medie, la data finalizării adopţiei, vârsta de 35-45 de ani, studii universitare sau liceale, iar valoarea medie a veniturilor se situează peste 2.500 de lei, rezultă dintr-un studiu prezentat, marţi, de Oficiul Român pentru Adopţii (ORA).

Studiul privind strategiile de comunicare despre adopţie între părinţii adoptivi şi copilul adoptat, realizat de ORA, Unicef şi Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, arată că majoritatea celor care adoptă au în medie vârsta de 35-45 ani la data finalizării adopţiei.

Din punct de vedere al educaţiei, cei mai mulţi părinţi adoptivi au studii universitare absolvite (40 la sută), liceale (37 la sută), gimnaziale finalizate (10 la sută), în timp ce trei la sută nu au absolvit nicio şcoală.

De asemenea, 71 la sută dintre familiile care au fost incluse în eşantion locuiesc în mediul urban şi au un loc de muncă stabil.

"Foarte probabil, ca urmare a crizei economice din ultimii ani, 18 la sută dintre respondenţi au declarat că în prezent nu au un loc de muncă sau că sunt în şomaj, în timp ce doar opt la sută dintre respondenţi au propria afacere. Principala sursă de venit a familiilor este salariul unuia dintre soţi (74 la sută dintre familii), la care se adaugă venituri din activităţi suplimentare (trei la sută). Mai puţin de 1 din 10 au venituri din propria afacere (nouă la sută), în timp ce cinci la sută au venituri din pensii, unu la sută din ajutor social, unu la sută din închiriere de imobile, iar şase la sută nu precizează surs", se mai arată în studiu.

Apreciindu-şi veniturile, 12 la sută dintre respondenţi declară că acestea le ajung pentru strictul necesar, 40 la sută, pentru un trai decent, fără a-şi putea permite lucruri scumpe, 31 la sută susţin că îşi permit să cumpere şi bunuri mai scumpe, dar economisind în alte do

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum 2 ore
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 40 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 50 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. Motivul pentru care poliţiştii au încătuşat-o

Adevarul acum 2 ore
O femeie din Bihor a ajuns în Arestul Poliţiei după ce, miercuri seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie în piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poliţiştii au descoperit, însă, că băiatul femeii

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°