Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu: Mă voi bate în Parlament pentru cel mai mare buget al Educaţiei

Publicat in Mediafax, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat miercuri că se va bate în Parlament pentru cel mai mare buget al Educaţiei, precizând că în 2012 învăţământul a primit 2,38%, adică cea mai mică sumă alocată vreodată.

"Mă voi bate în Parlament pentru cel mai mare buget pentru Educaţie. Ordonanţa de astăzi reglează finanţarea învăţământului până la aprobarea legii bugetului de stat. Deocamdată nu ştim care va fi bugetul pe care-l va avea Educaţia în 2013. Până la aprobarea legii bugetului, finanţarea se va face pe legea bugetului vechi din 2012", a spus ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, răspunzând unei întrebări privind amânarea alocării a 6% din PIB pentru Educaţie până în 2014.

Ministrul a precizat de câteva ori că promite să se bată pentru un buget cât mai mare alocat în 2013 pentru Educaţie.

"Vă promit că mă voi bate în Parlament. Ordonanţa nu a reglementat faptul că nu se poate aloca 6% din PIB pentru Educaţie şi este prematur să discutăm înainte de a avea legea bugetului. Sunt convinsă că pentru 2013 va fi un buget substanţial mai mare. Mă bazez pe declaraţiile celor care sunt liderii, celor care au câştigat alegerile şi care au spus totodeauna că educaţia şi sănătatea sunt două priorităţi pentru domniile lor", a mai spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a evitat să anunţe cu ce procent din PIB va merge în Parlament pentru Educaţie, dar a precizat că va fi unul suficient.

Totodată, Ecaterina Andronescu a făcut menţiunea că nu a stat cu "mâinile încrucişate" aşteptând să vină bani numai de la bugetul de stat.

"Nu am stat cu mâinile încrucişate aşteptând numai resurse de la bugetul de stat. Am discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene şi vom avea de la exerciţiul buget următoarele semne importante pe formarea resurselor umane, pe care încercăm să le alocăm pe priorităţile pe care le are Educaţia", a mai spus An

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 59 minute
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 9 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°