Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Brăilenii şi-au făcut planuri măreţe pentru vacanţa de iarnă

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 · ·

Agenţiile de turism au avut succes pentru că au menţinut preţurile de anul trecut

Deşi nici bine n-a ruginit frunza în vii, pregătirile pentru sărbătările de iarnă sunt deja în toi. Firmele de catering şi restaurantele, cofetăriile şi patiseriile adună comenzi de cadouri speciale şi meniuri deosebite.

Nici administratorii restaurantelor nu se tem că vor rămâne cu localurile goale, mai ales că şi-au pus în gând să menţină preţurile la nivelul anului trecut şi chiar să le scadă. „Avem 150 de locuri în restaurant şi, dacă anul trecut meniul a fost 200 de lei pentru o persoană de Revelion, anul acesta vom reduce preţul la 150, ca să nu ne izbim de lipsa de lichidităţi”, ne-a spus Matei Fecioru, administrator restaurant.

Torturi sub formă de brăduţ sau Moş Crăciun

Firmele cu ştaif deja studiază ofertele firmelor de catering, ale patiseriilor şi ale cofetăriilor pentru a-şi motiva angajaţii sau pentru a organiza petreceri de Revelion. „Avem oferte de tort sub formă de brăduţ, Moş Crăciun, cozonac, aperitive, prăjituri. Deja am fost contactaţi de firme mari din judeţ, dar şi de holdinguri din capitală”, ne-a spus Mihai Dănuţ, administrator de cofetărie- patiserie. Şi preţurile la vacanţele de iarnă au rămas neschimbate faţă de anii trecuţi. Prin urmare, ofertele la pachet, pentru Crăciun şi Revelion, au făcut furori.

Brăilenii au prins gustul sporturilor de iarnă şi au epuizat deja biletele pentru Predeal. „Oferim trei nopţi de cazare la hotel de trei stele, cu masă festivă şi program artistic în noaptea de Revelion. Totul numai la 375 de lei de persoană”, ne-a declarat Puica Zaharia, manager al unei agenţii de turism.Solicitate au fost şi biletele în Dubai şi Thailanda, care „în ciuda preţului începând de la 1.700 euro pentru şapte zile de persoană rămân cele mai solicitate destinaţii, preferate de mulţi brăileni.” În ultimii ani, brăilenii au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 2 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum o ora
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum 57 minute
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum o ora
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 4 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°