Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile Huawei în România au crescut anul trecut la 249 milioane de dolari

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 iulie 2013 ·

Producătorul chinez de echipamente IT&C Huawei a avut în România, anul trecut, afaceri de 249 milioane de dolari, în creştere cu sub 10% faţă de anul precedent, estimând pentru acest an un avans până la 260 milioane de dolari.

"Cifra de afaceri obţinută în 2012 se referă la contractele Huawei derulate în România atât prin subsidiara Huawei România cât şi prin alte entitaţi ale grupului chinez înregistrate în alte state. Creşterea faţă de 2011 nu este foarte mare, sub 10%, dar este sustenabilă. Subsidiara Huawei România a înregistrat în 2012 afaceri de 96 milioane de euro, de la sub 90 milioane de euro în 2011. Suntem o companie sănătoasă, care creşte de la an la an", a declarat directorul Departamentului de Conturi Integrate al Huawei România, Vlad Doicaru, într-o conferinţă.

El a adăugat că pentru acest an afacerile Huawei în România au fost estimate la 260 milioane de dolari.

"Cifrele la finele primelor şase luni arată că suntem în grafic şi avem certitudinea că vom atinge ţinta pentru acest an, respectiv atingerea unui volum de afaceri de 260 milioane de dolari în acest an, pe toate entităţile Huawei, atât prin subsidiara din România, cât şi prin celelalte entităţi ale grupului chinez", a spus Doicaru.

Huawei Technologies a fost înfiinţată în 1987 de Ren Zhengfei, fost ofiţer în Armata Populară a Chinei, şi este cel mai mare furnizor mondial de soluţii IT&C, cu venituri de 35,4 miliarde de dolari în 2012.

Subsidiara locală a grupului chinez şi-a început activitatea în 2003.

În iunie 2012, Huawei România a anunţat că a investit şase milioane de euro în deschiderea unui centru de suport global în România, suma urmând să crească la 200 milioane de euro până în 2015.

"Centrul a devenit operaţional în februarie 2012. Suma de şase milioane de euro a fost alocată pentru amenajarea şi dotarea tehnică a centrului, al patrulea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 26 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 27 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 37 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat de când s-a născut. Fratele lui de 10 ani are şi el tuse convulsivă/ Avertismentul medicilor: Dacă aceste cazuri încă nu sunt de ATI, nu înseamnă că altele nu vor fi

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi ruj

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°