Anul trecut, pe vremea asta, Jamie Oliver pleca în Statele Unite cu un vis. Nu visul acela obişnuit cu care pornesc toţi şi despre care vor­beş­te o lume întreagă: acela de a reuşi şi a deveni o legendă. El era deja o legendă în lumea gastro­nomiei europene. El şi-a propus să schim­be felul în care americanii gândesc. Culmea e că îndeplinirea acestui vis l-a făcut totodată şi pe el o legendă în America, aducându-i un Premiu Emmy.

Atunci când localitatea Hungtington din Virginia de Vest a fost numită oraşul cu cei mai graşi locuitori din Sta­tele Unite, ţară în care trăiesc cei mai graşi locuitori ai planetei, Jamie Oliver a luat totul ca pe o provocare personală. Promotor al mâncării sănătoase şi proaspete şi duşman aprig al produselor se­mipreparate şi al fast-food-u-ului, el nu a putut să stea şi să privească ne­pă­să­tor cum onorabilii cetăţeni ai Hun­g­tin­g­tonului devin mai obezi pe zi ce trece şi mănâncă pizza la micul dejun. Aşa că, având drept mică „armată" o echipă de filmat şi înarmat cu foarte multă am­biţie şi răbdare, Jamie a pornit la răz­boi. Nu i-a fost uşor şi împotrivirile au venit de peste tot: de la radio, de pe blogurile de internet, de la oamenii din conducerea şcolilor. Ba chiar a fost înjurat pe stradă de unul dintre localnici. A cedat nervos de câteva ori, dar nu a renunţat şi a reuşit să stea patru luni încheiate acolo, învăţându-i pe copii cum să facă diferenţa dintre un cartof şi o roşie şi arătându-le părinţilor că a găti nu înseamnă a pune burgeri congelaţi în cuptorul cu microunde.

Rezultatul lacrimilor, al stresului şi al certurilor continue cu localnicii şi doamnele de la cantina şcolii? Bucătăria din centrul oraşului, înfiinţată atunci cu sprijinul unui spital din localitate, este încă funcţională şi doritorii încă mai pot urma cursuri de gătit gratuite, iar autorităţile locale au impus schimbarea regimului al