După prezentarea raportului periodic legat de aplicarea Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (CERD), România a fost felicitată pentru eforturile depuse în privinţa romilor.
Acesta este singurul raport oficial considerat de ONU drept document de lucru, conform procedurii Comitetului pentru eliminarea formelor de discriminare rasială, rinformează MAE. Susţinerea lui a avut loc în perioada 9 - 10 august 2010, dar a fost transmis Secretariatului în 2008.
Delegaţia română a urmărit prezentarea evoluţiilor survenite de la momentul transmiterii raportului până în prezent (respectiv în perioada 2008 - august 2010). S-a prezentat cadrul instituţional şi juridic privind combaterea discriminării din România, activităţile autorităţilor în vederea combaterii rasismului şi discriminării şi a proiectelor.
Citeşte şi:
Ţiganii bănăţeni, „francejii" şi „Prima fermă"
Ţigan român: "Pentru noi, Franţa înseamnă libertate, egalitate, fraternitate"
Ţiganii români evacuaţi refuză să plece din Franţa
România a fost felicitată pentru că delegaţia sa, prezentă la lucrări, a fost condusă de un reprezentant al minorităţii maghiare, ceea ce arată că minoritatea respectivă nu este marginalizată.
Comitetul a apreciat şi decizia Bucureştiului de a recunoaşte romii ca victime ale Holocaustului.
Raportorul şi membrii Comitetului au apreciat deschiderea şi spiritul de dialog ale delegaţiei române şi au solicitat elemente suplimentare referitoare la legislaţia naţională în acest domeniu sau la situaţii concrete din ţară.
Membrii Comitetului au apreciat eforturile depuse de România pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii, subliniind că aceasta este prezentă în toate statele europene şi că este necesară o abordare europeană şi combaterea politicilor discriminatorii al