Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Genele care distrug ficatul. Descoperire a cercetătorilor din Singapore, SUA şi România publicată în Nature Genetics

Publicat in Jurnalul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Un grup de cercetători din România, Singapore şi SUA au identificat patru mutaţii genetice responsabile de apariţia unei forme agresive de cancer, a anunţat prof.dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei Române de Ştiinţe Medicale, şeful Centrului de chirugie generală şi transplant hepatic de la Institutul Clinic Fundeni.

Un colectiv de cercetare de la Institutul Clinic Fundeni, împreună cu parteneri din Singapore şi SUA,  au publicat, în data de 3 noiembrie,  două articole în prestigioasa revistă Nature Genetics. Studiul a fost realizat de două echipe din Singapore şi SUA, colectivul din România fiind inclus în ambele echipe. Articolele se referă la o cercetare consacrată coloangiocarcinomului, unul din cele două tipuri majore de cancer hepatic. Coloangiocarcinomul este o tumoră primară a căilor biliare, foarte agresivă, cu supravieţuire la cinci ani de numai 10%. Coloangiocarcinomul apare pe fondul unor boli preextistente între care, în Asia, infecţia cu paraziţi, care trăiesc în râuri, boala având o incidenţă mare mai ales în Thailanda.

În prezent, în coloangiocarcinom sunt doar două opţiuni de tratament: operaţia şi chimioterapia. Comparativ cu alte forme de cancer, în coloangiocarcinom, chimioterapia este mai puţin eficientă, baza fiind intervenţia chirurgicală, una dificilă de extirpare a unei tumori uriaşe. Seria mare de asemenea tumori şi de intervenţii chirurgicale cu un grad mare de dificultate este mai rară în lume, dar a fost motivul principal al prezenţei colectivului de cercetare din România în aceste studii.

În urma acestor studii au fost identificate patru gene mutante, implicate în apariţia acestei forme de cancer. Studiul a condus la concluzia că aceeaşi boală, respectiv coloangiocarcinomul, poate avea cauze diferite, cu implicaţii asupra eficienţei tratamentelor. Este vorba de medicina personalizată, de tratamente

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 33 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 52 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 27 minute
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 15 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 42 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Câți bani primește astăzi pensie un român, după 34 de ani de muncă. Calcul complet

Cancan acum 7 ore
În România, în acest moment, există aproape 5 milioane de pensionari, valoarea totală a sumelor distribuite lunar se ridică la 10,676 miliarde lei. Unii vârstnici încasează sume uriașe lună de lună, în timp ce alții se gândesc cum să trăiască de la

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°