>> Prima decizie pe care CNSAS a luat-o după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care îi permite să‑şi continue activitatea este de a verifica magistraţii Curţii
>> Prima decizie pe care CNSAS a luat-o după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care îi permite să‑şi continue activitatea este de a verifica magistraţii Curţii Constituţionale. CNSAS a primit mai multe astfel de solicitări din partea unor organizaţii nonguvernamentale.
"Ca urmare a cererii societăţii civile din 5 februarie 2008 către CNSAS, Ladislau Csendes, preşedintele Colegiului, ne-a comunicat că, după <> CNSAS, aceasta este cererea numărul 1 căreia i s-a dat curs prin Hotărârea numărul 1 a Colegiului.
Domnul Csendes ne-a asigurat că vom afla în cel mai scurt timp posibil care sunt membri CCR şi alţi magistraţi care au avut calitatea de ofiţer sau subofiţer de Securitate, agent, sursă sau informator al Securităţii", se arată într-un comunicat remis lui Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Alianţei Civice, unul dintre cei care au formulat solicitările.
Pe de altă parte, ieri, preşedintele Băsescu a declarat că "25 la sută din magisraţi sunt din fosta Securitate". Băsescu a citat-o greşit pe şefa departamentului de Investigaţii al CNSAS, Germina Nagâţ, care a spus că din verificările efectuate anul trecut, 25 de magistraţi au primit rezoluţie de poliţie politică. (Marius Vulpe)