Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa mai bine de 150 de ani, fantomele istoriei se dueleaza la Arad

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 6 octombrie 1999 ·

In ciuda numeroaselor controverse iscate, Parcul Prieteniei Romano-Ungare se va inaugura astazi la Arad, in cartierul Subcetate, in prezenta ministrilor de Justitie din cele doua tari, Valeriu Stoica si David Ibolya, a declarat prefectul de Arad Gheorghe Neamtiu. Potrivit prefectului, cu acest prilej va fi plantat un copac si se vor depune coroane de flori la obeliscul celor 13 generali din Subcetate si la statuia lui Avram Iancu de linga Tribunalul Arad, dar nu va fi dezvelita nici o placuta comemorativa. In fiecare an, in data de 6 octombrie, maghiarii ii comemoreaza pe cei 13 generali martiri ai Revolutiei de la 1848. La acest eveniment participa reprezentanti ai UDMR si oficialitati din Ungaria. Primul-ministru ungar, Viktor Orban, care avea programata, pentru data de 6 octombrie, o deplasare la Arad, in scopul participarii, alaturi de omologul sau roman, la deschiderea Parcului Reconcilierii, a decis ieri sa nu fie prezent la acest eveniment. Presa centrala din Ungaria relata, in editiile de ieri, despre faptul ca primul-ministru al Romaniei, Radu Vasile, nu va participa la ceremonia inaugurarii Parcului, in care va fi amplasata Monumentul Libertatii, retrocedat Ordinului Minoritilor prin Hotarire de guvern. Monumentul Libertatii de la Arad, care a fost atribuit, la inceputul lunii septembrie, prin Hotarire de Guvern, Ordinului religios al Minoritilor, a fost predat spre administrare, in data de 1 octombrie, acestui ordin bisericesc catolic, care este proprietaul Catedralei catolice din centrul Aradului. Monumentul a fost depus in curtea catedralei catolice, subprefectul judetului Arad, Levente Bognar (UDMR), declarind la acea data ca Ministerul Culturii si celelalte foruri abilitate urmeaza sa hotarasca destinatia monumentului. "Monumentul Libertatii" - realizat de catre sculptorii Zala Gyorgy si Huszar Adolf - este compus din mai multe piese, reprezentind 13 g

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°