Matrasirea lui Lucian Papici si a Marianei Alexandru, doi dintre procurorii care au instrumentat cu succes cele mai mari cazuri de coruptie din ultimii ani, exact in momentul in care Dosarul Dragnea era finalizat si pus pe teava catre instanta, este una dintre cele mai brutale interventii in actul de justitie. Nicio justificare, niciun argument, nicio minima reticenta, o simpla executie in stilul epocii Nastase (amintiti-va de cazurile Panait si Budusan), cu atit mai batatoare la ochi cu cit celor doi le fusesera prelungite delegarile la sefia Sectiei I cu doua saptamini inainte. E drept, atunci erau in tara expertii Comisiei Europene. Acum nu mai sunt. Acum Schengenul e pus in cui si lui Ponta nu-i mai pasa de MCV.

DNA-ul a fost pus la pamint, asa cum era planul initial, din vara lui 2012, pe care Ponta doar l-a temporizat ipocrit si pentru refacerea imaginii externe. Procurorii de forta au cazut rind pe rind, ca la popice. Primul a fost Morar, omul cel mai urit de coruptii din toate partidele, au urmat Doru Tulus, ras si el de la sefia Sectiei a II-a, acum Papici si Alexandru. Vor urma altii si altii. Este semnalul cel mai dur dat justitiei, o copita politica trasa independentei acesteia, dar si un mesaj catre majoritatea uselista, disperata si furioasa ca anchetele si condamnarile n-o ocolesc. E si semnalul dat magistratilor ca bratul politic va lovi din nou, ca pretul instrumentarii dosarelor grele va fi functia si chiar postul. Pentru un sistem reformat pe sfert, care a depins mereu de citiva oameni de exceptie, este lovitura care il va arunca in genunchi.

Sa incerci sa ingropi dosarul numarului doi din partid, personaj care, nu e vreun secret, tine in mina majoritatea baronilor, indepartind procurorul care a facut dosarul, e un gest riscant pentru Ponta, mai ales din punctul de vedere al campaniei de refacere a imaginii pe plan extern. Ce explica