Între 1849 şi 1850 profesorul de la Harvard, Francis Bowen, a contestat paradigma deja acceptată că revoluţia maghiară condusă de Lajos Kossuth a fost înainte de toate o luptă pentru libertate şi pentru o republică democrată.
Din contră, a subliniat Bowen, Ungaria a luptat în special împotriva propriilor naţionalităţi non-ungare - slavii, germanii şi românii (valahii). Şi acea luptă a fost determinată de decretul pe drepturi egale dat de Imperiul Habsburgic în ceasul al unsprăzecelea, care ameninţa privilegiile absolute ale artistocraţiei ungare, ce până atunci se bucura de imunitate legală completă, nu plătea niciun fel de taxe şi, în ceea ce-i priveşte pe români, le nega orice reprezentare în Transilvania.Profesorul Bowen a descris mai departe, din surse de primă mână, campania de atrocităţi a generalului Bem, dusă pentru Budapesta, împotriva românilor, ca fiind una care „aproape depăşea imaginaţia”; precum şi extremismul generalului Damianich împotriva propriului popor, care le-a declarat co-etnicilor săi că: „Vin să vă extermin de la rădăcină; apoi o sa-mi trag un glonţ în cap pentru ca ultimul sârb să dispară de pe faţa pâmântului”. (F. Bowen, “The War of the Races in Hungary,” (Războiul raselor în Ungaria) North American Review (1850): 132; F. Bowen, “The Rebellion of the Slavonic, Wallachian and German Hungarians against the Magyars,” (Revolta slavilor, valahilor şi germanilor unguri împotriva maghiarilor) North American Review (1851): 226).
În timp ce interpretarea lui Bowen era împărtăşită de o mare parte din europeni, se confrunta direct cu opinia populară a concetăţenilor săi. Influenţată de viziunea unei noi republici democrate în politica internaţională, de justificarea aparentă a modelului american încă neobişnuit, şi, nu în cele din urmă, de o propagandă ungara a cărei armă principală era elocvenţa extraordinară a lui Kossuth, chiar şi admi